Ultimele Știri

Şedinţa CSAT s-a încheiat, după două ore şi jumătate. Care au fost subiectele discutate

sedinta csat

Ședința de joi a CSAT s-a încheiat după o oră de discuții, însă nu au fost comunicată agenda şedinţei CSAT şi nici nu au fost făcute publice imagini de la începutul şedinţei, deși așa se obișnuiește la astfel de ședințe. Premierul Victor Ponta a fost absent, acesta aflându-se în concediu în Statele Unite ale Americii, precum şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi ministrul Economiei, Mihai Tudose.

Evoluţiile de securitate din flancul estic al NATO au fost luate în calcul în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, dar și „riscul escaladării situaţiei” din zona sudică a Alianţei.
Membrii consiliului au analizat „evoluţiile de securitate din proximitatea flancului estic al NATO, impactul regional şi consecinţele pentru România ale acestor evoluţii”, precum şi „preocupările mai ample la nivel aliat faţă de riscul escaladării situaţiei” din zona de sud a Alianţei Nord-Atlantice.

Tema defrișărilor ilegale va fi reluată în cadrul ședinței CSAT. Au mai fost analizate riscurile şi vulnerabilităţile la adresa patrimoniului forestier naţional „determinate de defrişările ilegale”, fapt ce are un impact major asupra mediului de afaceri şi asupra bugetului consolidar al României. Situaţia defrişărilor ilegale a mai fost pe agenda CSAT, în şedinţa din 9 mai, în contextul în care preşedintele ceruse Parlamentului reexaminarea Codului Silvic.

La şedinţa CSAT de joi au participat vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, directorul SRI, Eduard Hellvig, directorul SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu, şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Ion Oprişor, precum şi secretarul CSAT, Mihai Şomordolea. Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Klaus Iohannis.

O reuniune NATO convocată de Turcia a avut loc marţi după-amiază la Bruxelles. NATO şi-a manifestat „solidaritatea” cu statul turc faţă de ameninţarea islamistă şi a subliniat importanţa unităţii organizaţiei în acest context, după cum a declarat secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg.

Comunicatul Administrației Prezidențiale

„Joi, 30 iulie a.c., la Palatul Cotroceni, a avut loc o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis.
Membrii Consiliului au analizat evoluţiile de securitate din proximitatea flancului estic al NATO, impactul regional şi consecinţele pentru România ale acestor evoluţii, precum şi preocupările mai ample la nivel aliat faţă de riscul escaladării situaţiei din proximitatea geografică sudică a Alianţei Nord-Atlantice.

De asemenea, în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, au fost analizate riscurile şi vulnerabilităţile la adresa patrimoniului forestier naţional, determinate de defrişările ilegale, cu impact major asupra climatului de afaceri şi, implicit, în planul prejudicierii bugetului general consolidat de stat”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*