Ultimele Știri

Sediile ‘Russia Today’ din Paris au fost puse sub sechestu

Vladimir Putin

Executorii judecătoreşti din Franţa au pus sechestru pe birourile şi studioul canalului TV propagandist – Russia Today şi a agenţiei de presă TASS din Paris.

Motivul sechestrului îl constituie executarea Deciziei Curții de Arbitraj de la Haga în dosarul foștilor acționari ai Companiei IUKOS, care au acționat Rusia în judecată, scrie Forbes, citându-l pe Tim Osborne, şeful companiei Group Menatep Limited.

„Potrivit informaţiilor mele, este vorba despre sechestru pe clădirea care găzduieşte postul de televiziune Russia Today în Paris”, a spus Osborne.

În afară de sediul „Russia Today”, în capitala Franței mai sunt şi alte proprietăți ale Federației Ruse, care pot fi de asemenea sechestrate, iar dacă se va descoperi că postul de televiziune a adus un venit statului rus, atunci vor bloca conturile acesteia.

Redactorul-șef al „Russia Today” Margarita Simonean a declarat pentru „Forbes” că au fost luate măsuri preventive cu mult timp înainte și că ei nu vor permite „a bloca transmisiunea radio și on-line a RT în Europa și alte state”.

Rusia a fost condamnată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului să plătească aproape 1,9 miliarde de euro foștilor acționari ai IUKOS, reprezentând despăgubiri pentru nereguli în procedura fiscală intentată împotriva societății ruse în 2000.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*