Ultimele Știri

Secretele Revoluției încep să fie deconspirate! Fostul șef al Securității vorbește după 26 ani de tăcere

Fostul șef al Securității, Iulian Vlad (84 de ani), a făcut primele declarații cu privire la Revoluția din ’89, după ce a tăcut vreme de 26 de ani. Acesta a spus că el şi generalul Guşe nu au fost cooptaţi în ceea ce s-a numit „Cupolă“, adică Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), potrivit Adevărul Târgu Jiu.

Iulian Vlad (84 de ani) a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru evenimentele din decembrie 1989, din care a executat patru ani la Penitenciarul Jilava. Acesta a fost invitat la Conferința cu tema «1989 – Adevăr şi manipulare», organizată de Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu, unde a vorbit despre adevărul din spatele prăbușirii comunismului în România.

„Sunt profund emoţionat. Sunt emoţionat pentru că, după 26 de ani de tăcere impusă sau autoimpusă, iau pentru prima oară cuvântul în public, în afara depoziţiilor pe care le-am făcut în propriile mele procese, trei la număr, în urma cărora m-am ales cu o condamnare de 25 de ani de închisoare, din care am executat neîntrerupt patru ani, cei mai mulţi la închisoarea Jilava“, a spus generalul în rezervă.

Iulian Vlad a explicat că nu a fost cooptat în CFSN pentru că, alături de generalul Guşe, nu făceau parte din noua grupare care a pus mâna pe putere după Revoluţie, grupare care a purtat diferite denumiri, printre care şi «Cupolă».

„Prin natura funcţiei pe care o aveam în decembrie 1989, am fost plasat în centrul sau în epicentrul evenimentelor de atunci. Sunt foarte multe date şi foarte importante. Nu suntem singurii depozitari ai adevărului şi poate că, aşa cum e omeneşte, fiecare, aflându-ne în anumite puncte şi în anumite poziţii, stăpânim mai bine adevărurile pe care le-am observat din acele poziţii în care ne aflam. Prin natura funcţiei, trebuia să cunosc ansamblul situaţiei şi trebuie s-o mărturisesc, cu modestia care se impune, că am cunoscut-o şi am stăpânit-o în cea mai mare măsură. Atât generalul Guşe – care, pentru memoria lui, cu toţii îi suntem datori, pentru că a fost un foarte bun patriot, un mare român – cât şi subsemnatul nu făceam parte din ceea ce se proteja şi, mai târziu, s-a numit de către unii «Cupolă», iar de alţii –  «Conspiraţie», sau câte alte denumiri.

Noi, în zilele acelea de început, ne-am făcut pur şi simplu datoria de pe funcţiile pe care le aveam.   Generalul Guşe era şef al Marelui Stat Major, deci comandantul executiv al Armatei, iar eu eram ministru secretar de stat, şef al Departamentului Securităţii Statului, cealaltă forţă armată a statului pe care o avea ţara atunci. Puterea armată era în mâinile noastre. Cei care au fost, mai apoi, beneficiarii puterii nu puteau să ne asocieze şi pe noi, pentru că nu făceam parte din acelaşi grup”.

De asemenea, acesta a dezvăluit faptul că soţii Ceauşescu au ţipat la ofiţerii de Securitate care-i însoţeau, înainte de a se urca în elicopter, să se tragă împotriva populaţiei:

„Fuga lui Ceauşescu de la Comitetul Central a fost facilitată de Stănculescu, care, peste capul Direcţiei de Securitate şi Gardă, a chemat un elicopter în care s-a îmbarcat Ceauşescu şi alţi doi membri ai Comitetului Central. (…) Din faţa liftului în care s-au urcat pentru a ajunge pe platforma de deasupra Comitetului Central, pentru a se îmbarca în elicopter, cu o voce necontrolată, Elena şi Nicolae Ceauşescu au ţipat către ofiţerii de gardă care-i însoţeau să se tragă şi să nu se permită pătrunderea în sediul Comitetului Central“. 

Comentarii prin Facebook

1 Comentariu on Secretele Revoluției încep să fie deconspirate! Fostul șef al Securității vorbește după 26 ani de tăcere

  1. Generalul Milea nu sa sinucis si a fost omorat la ordinul lui ceausescu. am trait in aceeasi localitate si am auzit marturisirea parintilor lui.

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*