Ultimele Știri

Sebastian Ghiță și-a recâștigat dreptul de a merge în Parlament

sebastian_ghita

Sebastian Ghiţă a obţinut în instanţă o primă victorie împotriva DNA și i-au fost anulate unele prevederi ale controlului judiciar. Deputatul este anchetat de DNA pentru trafic de influenţă, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la schimbarea destinaţiei fondurilor UE şi coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din 2012 şi la cele prezidenţiale din 2014.

Instanța a decis anularea interdicție de a părăsi orașul Ploiești și a interdicției de a-și exercita funcția de deputat. Procurorii DNA i-au interzis aceste lucruri până pe 24 iunie, dar judecătorii nu au fost de acord cu decizia procurorilor. 

Procurorii anticorupție au dispus un sechestru asigurator asupra conturilor a 51 de firme controlate prin interpuși de Sebastian Ghiță. Procurorii DNA au mai pus sechestru asigurator asupra acţiunilor şi sumelor din conturile bancare a 24 de persoane fizice, considerate a fi interpuşii lui Sebastian Ghiţă.

Ar fi vorba despre: Cristian Anastasescu, Gabriel Marian Anghel, Daniel Iulian Buduluş, Sorin Adrian Chirilă, Răzvan Ionuţ Chirilă, Mariana Meri Dimulescu, Alexandru Ghiţă, Maria Ghiţă, Sebastian Ghiţă, Alexandru Iacobescu, Vlad Dumitru Iacobescu, Alina Daniela Iordăchescu, Ionuţ Alexandru Iordăchescu, Valentin Neacşu, Radu Bogdan Nedelcu, Valentin Gabriel Niţu, Bogdan Padiu, Cristian Săndulescu, Adina Liliana Stan, Gheorghe Mihail Stan, Marius Laurenţiu Stan, Iulian Gabriel Stanciu, Ion Ovidiu Traşcu, Ovidiu Romulus Văleanu.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*