Ultimele Știri

Se schimbă impozitarea salariilor

Deducerea personală la calcularea impozitului pe venit de 16% va creşte pentru toţi salariaţii care obţin cel mult 3.000 lei brut.

Deducerea personală din venitul net lunar la funcţia de bază la calcularea impozitului de 16% va fi majorată cu 50 lei pentru pentru salariaţii care obţin cel mult 1.000 lei brut şi care au în întreţinere una, două sau trei persoane. În cazul acestora deducerea va ajunge până la 600 lei faţă de 550 lei acum. Salariaţii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere vor avea o deducere mai mare cu 150 lei, însemnând 800 lei faţă de 650 lei în prezent. În schimb, cei care nu au nicio persoană în întreţinere vor rămâne cu actuala deducere de 250 lei.

Vor creşte deducerile personale şi pentru salariaţii care primesc între 1.000 şi 3.000 lei brut. Deducerile sunt regresive, în cazul acestora, faţă de cele pentru salariile brute până în 1.000 lei şi se stabilesc prin ordin al ministrului de Finanţe.

Conform statisticilor Ministerului Muncii, la sfârşitul lunii septembrie, înainte de majorarea salariului minim brut la 975 lei, 1,48 milioane dintr-un total de 4,66 milioane de angajaţi cu normă întreagă obţineau câştiguri de cel mult 1.000 lei brut. Încă 1,88 milioane de persoane aveau salarii brute între 1.000 şi 2.299 lei, iar 785 mii aveau salarii brute între 2.299 lei şi 4.000 lei. La aceştia se adaugă salariaţii cu timp parţial: 625 mii de angajaţi remuneraţi cu cel mult 1.000 lei brut şi circa 60 de mii cu până la 3.000 lei brut, potrivit ziarului Capital.

1

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*