Ultimele Știri

Se împlinesc 139 de ani de la moartea lui Hans Christian Andersen

Astăzi se împlinesc 139 de ani de la moartea celebrului scriitor danez, Hans Christian Andersen. Acesta a murit la vârsta de 70 de ani lăsând în urmă o serie de povești celebre care sunt cunoscute și în zilele noastre, de către noile generații de copii.

Cele mai cunoscute creații ale sale au fost ”Crăiasa zăpezii”, ”Râțușca cea urâtă”, ”Mica sirenă” sau ”Hainele cele noi ale împăratului”.

La vârsta de 16 ani, acesta era pasionat de teatru așa că a lucrat ca actor la Teatrul Regal Danez, fiind ajutat în acest scop de vocea sa de soprană care ajunsese să fie rapid îndrăgită de către ascultători.

Creația sa de debut a fost  „O călătorie de la Canalul Holmen la capătul răsăritean al Insulei Amager în anii 1828 și 1829”, publicată în anul 1829. Primul său roman a înregistrat un succes rapid și s-a numit ”Improvizatorul”, fiind publicat în anul 1935.

Anul 1845 a fost anul cel mai prosper pentru Adersen deoarece succesul său ajunsese la apogeu, poveștile sale erau cunoscute în întreaga Europă iar poemul ”Eu sunt un scandinav” a ajuns să fie imn național.

Povestea ”Rățușca cea urâtă” are o semnificație mai aparte deoarece întrebat dacă avea de gând să își scrie vreodată biografia, Andersen a declarat că biografia lui  este deja prezentată în această poveste. Declarația respectivă, făcută înaintea morții sale, a făcut ca această creație să rămâna specială și să poarte o parte din povestea de viață a lui Andersen.

hc_andersen_eventyrhuset1

 

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*