Ultimele Știri

Se aude zăngănit de cătușe în cazul lui Laszlo Borbely

trafic de influenta dna

Comisia Juridică din Camera Deputaților a votat pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Pădurilor și Mediului, Lazslo Borbely.

Deputații au votat astfel: 16 voturi pentru, 5 voturi împotrivă, iar 3 s-au abținut.

Fostul ministru afirmă că s-a făcut un abuz împotriva sa și își va dovedi nevinovăția.

„Consider că s-a făcut un abuz și, evident, o să-mi demonstrez nevinovăția și o să fac demersurile legale care îmi sunt la îndemână pentru a-mi demonstra nevinovăția. Dacă există indicii temeinice, atunci într-adevăr trebuie cerută redeschiderea dosarului.

Or, acest autodenunț de nicio pagină după ce a fost depus, scris de mână în 29 decembrie 2014, în data de 5 ianurie 2015 deja a fost trimisă la Înalta Curte de Casație și Justiție ordonanța de cerere a redeschiderii urmăririi penale. Nici măcar cel care ar fi dat banii, acel om de afaceri din Oradea, nu a fost întrebat dacă a dat banii sau nu intermediarului. Vreau să vă spun că nu-l cunosc nici pe intermediar, nici pe omul de afaceri care e menționat în autodenunț”, a declarat Lazslo Borbely.

El a adăugat că în autodenunț se afirmă că ar fi primit acești bani pentru unele lucrări efectuate la Apele Române.

„Din informațiile mele, această firmă nu a avut niciun fel de contract cu Apele Române, acest aspect nefiind verificat de procuror. În plus, procurorul care a închis acel dosar în 2012 trebuia să ceară redeschiderea, ceea ce nu e cazul. Acest autodenunț, eventual putea fi baza unui nou dosar, pentru că nu are nicio legătură cu dosarul închis. Dacă existau elemente noi, indicii temeinice în dosarul închis în 2012, atunci evident trebuia analizată această speță”, a afirmat Borbely.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut la începutul acestei luni sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea urmăririi penale în cazul fostului ministru Laszlo Borbely într-un dosar mai vechi. Dosarul acestuia a fost redeschis după ce au apărut elemente noi. Anterior, Parlamentul a respins cererea procurorilor de ridicare a imunității.

Conform DNA, deputatul Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului și Pădurilor, este acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență.

DNA precizează că cererea este formulată în cauza în care, la 17 ianuarie 2014, au fost trimise în judecată trei persoane, în legătură cu infracțiuni de corupție.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*