Ultimele Știri

Scandal între Olguţa Vasilescu şi Traian Băsescu, în urma unui editorial semnat de Ion Cristoiu

Disputa dintre primarului Craiovei şi preşedintele Băsescu a izbucnit în urma unui editorial semnat de Ion Cristoiu.  Îeditorialul lui Cristoiu la care face referire Traian Băsescu se precizează că premierul „şi-a dat seama de riscurile asumate de Olguţa” pentru „organizarea Parangheliei PSD-iste la Craiova”, întrucat banii au provenit „din viitoarele şpăgi pe care le va lua pentru contracte cu dedicaţie şi din contracte fictive”.

„Daca DNA îşi încrunta sprânceana, s-ar putea să avem şi o arestată preventiv dintre PSD-işti, nu numai arestaţi. Drept urmare, întors la Bucureşti, s-a gândit să-i facă o bucurie Olguţei. Şi ce bucurie mai mare poţi face unei femei răscoapte, pe cale să cadă din pom para mălăiaţa, decât să-i dai un post de ministru ibovnicului?

Şi aşa a ajuns Claudiu Manda, absolvent al unei facultăţi de Finanţe de la Târgovişte, echivalente în profesia de finanţist unei şcoli de tractorişti fără scoaterea din producţie, ditamai ministrul cu Bugetul”, a notat jurnalistul.

Şeful statului a acuzat-o implicit pe cea care a organizat în Bănie Consiliul Naţional al PSD, în cadrul căruia Victor Ponta şi-a lansat candidatura la Cotroceni, că ar avea relaţii nepotrivite cu Claudiu Manda, propunerea premierului pentru Buget.

Ponta l-ar fi susţinut pe Manda într-o funcţie pentru care CV-ul nu-l recomandă ca o rasplată pentru eforturile Olguţei Vasilescu de a organiza evenimentul politic în oraşul pe care îl conduce. Toate acestea, via un editorial semnat de jurnalistul Ion Cristoiu.

„Ştim foarte bine, am văzut chiar un editorial al maestrului Cristoiu, se pare că este o răsplată pentru Olguţa Vasilescu, într-un fel sau altul, pentru efortul pe care l-a făcut să organizeze lansarea lui Victor Ponta, care tocmai venea cu pantofii de lac de la inundaţii şi se lansa la Craiova.

Aici a fost mai penibil decât cu barca, dar nu s-a prins prea multă lume sau nu a vrut prea multă lume să îl pună în dificultate, practic…”, a declarat preşedintele, într-o emisiune la B1 TV, răspunzând la o întrebare despre Claudiu Manda, pe care l-a şi respins ulterior, alături de nominalizarea premierului pentru Cultură, Rozalia Biro.

După ce Traian Băsescu a adus în discuţie acest editorial, Olguţa Vasilescu i-a răspuns  pe site-ul personal, considerând afirmaţiile lui Băsescu nişte „ameninţări prin intermediarul Cristoiu”.

„Nu faptul că se coboară pe teren mocirlos mă deranjează la Ion Cristoiu. Poate acela e nivelul… Al lui şi al altora. Ci ameninţarea lui, preluată de preşedintele statului prin citarea blogului, cu arestarea mea. (…) Şi nu pentru ceva ce aş fi făcut, ci pentru şpăgile pe care ar urma să le primesc (…) „, a menţionat vicepreşedintele PSD.

Olguţa Vasilescu a rugat-o public pe şefa DNA, Laura Codruţa Koveşi, să îi spună, printre altele, dacă există vreun dosar deschis pe numele ei şi, dacă da, „de ce are acces la el un jurnalist înaintea mea?”.

„Sau este unul dintre dosarele deschise fără o infracţiune anume, care se fabrică pentru a exista motivaţie pentru interceptare, adică să te aştepte să greşeşti, pe tine sau pe alţii care, la o adică, toarnă ce li se dictează?

Că văd că dl. Cristoiu e atât de informat încât ştie şi că o să iau şpăgi (deci s-au convins şi ei ca până acum nu am luat!) şi că urmează să fiu prima femeie arestată, iar preşedintele Băsescu, cel mai informat om din acest stat, il citează şi îmi transmite voalat ce mă aşteaptă. Ca într-un adevărat regim despotic, cum şi este!”, a mai acuzat primarul Craiovei.

Ea a încheiat precizând că Victor Ponta nu a consultat-o niciodată la nominalizarea vreunui ministru, dar că, în opinia ei, „Manda ar putea ajuta regiunea Olteniei”.

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*