Ultimele Știri

Scandal în PSD – ”bătăiţă la popou”: Dragnea l-a exclus din partid pe deputatul Ninel Peia

dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut Gabrielei Oprea, preşedintele PSD Ilfov să demareze procedurile de excludere din partid a deputatului Ninel Peia, ca urmare a unui conflict verbal foarte dur cu fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, astfel că decizia de excludere adoptată deja de organizaţia ilfoveană va fi supusă cât mai curând aprobării forurilor superioare ale partidului.

”Preşedintele Partidului Social Democrat Liviu Dragnea i-a cerut senatoarei Gabriela Firea, preşedinta organizaţiei PSD Ilfov, să ia măsurile statutare în legătură cu prestaţia publică a deputatului Ninel Peia, membru în Biroul Permanent Judeţean Ilfov, ale cărui declaraţii politice vin în contradicţie cu prevederile Statutului şi ale Codului Etic şi de Conduită adoptat de PSD la Congres”, se arată într-un comunicat al PSD, dat publicităţii miercuri.

Social-democraţii ilfoveni s-au conformat doleanţei lui Dragnea şi au adoptat decizia de excludere ce urmează să fie validată de către forurile superioare ale PSD. În cazul parlamentarilor PSD, decizia finală aparţine Consiliului Naţional.

„Nu ştiu care este agenda domnului Ninel Peia, dar constat cu părere de rău că este foarte diferită de cea a PSD, iar prin luările sale de poziţie din ultima vreme, făcute în nume personal, se plasează singur în afara partidului. Suntem într-un an electoral şi nu ne permitem niciun fel de derapaje, nici de la linia politică asumată de partid, nici de la bunul simţ”, a comentat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Dragnea se referă la disputa de la distanţă dintre Peia şi Daniel Funeriu în care cei doi şi-au aruncat cuvinte grele. Scânteia a fost provocată de o interpelare din Parlament a lui Peia în care acesta susţinea că decesele copiilor din Argeş ar putea fi provocate de către vaccinul DTP.

”Vaccinul DTP chiar este un conglomerat chimic şi biologic care conţine multe substanţe dăunătoare pentru sănătatea umană, provocând schimbări ireversibile în sistemul nervos, care afecteaza celulele din rinichi şi din creier, atunci când nimeresc în stomac cauzează cancerul. Toate aceste componente fac vaccinul DTP foarte periculos, care cauzează autism şi paralizie. Dar şi moartea subită, în foarte multe cazuri”, spunea Peia adăugând că decesul copiilor a survenit în perioada administrărilor succesive ale acestui vaccin.

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a reacţionat la aceste aserţiuni printr-o postare pe Facebook, în limba engleză. ”O ţară în care un membru al Parlamentului susţine că vaccinurile cauzează moartea este o ţară bolnavă. Cine face asta ar trebui pedepsit cu asprime pentru răspândirea de informaţii false cu mare risc pentru sănătatea publică. Şi apropos: E.coli este o bacterie, nu un virus, tâmpitule! (moron, în original – n. red.)”, a scris Funeriu.

Faţă de această insultă, Peia a reacţionat la fel de dur pe site-ul său. ”Daniel Petru Funeriu este unul dintre numele de tristă amintire pe care îl credeam şters definitiv din prezentul şi viitorul politic al României. Dar, nu, asemenea unui vierme intestinal, când prinde un moment favorabil, această fantasmagorică fiinţă se iţeşte din nou căutând loc prielnic pentru a-şi depune pestilenţialele ouă pe unde o putea, numai vizibile să fie”, a comentat, marţi, Ninel Peia.

Acesta l-a somat pe Funeriu să-şi ceară scuze pentru folosirea apelativului ”moron”. ”În caz contrar, promit că, într-o zi, te voi întâlni, dottore, şi, fără să te jugănesc în vreun fel, îţi voi aministra o bătăiţă la popoul gol, în piaţa publică, de o s-o ţii minte toată viaţa ta”, a ameninţat Peia, revenind şi miercuri cu o postare scrisă în acelaşi stil.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*