Ultimele Știri

Săptamâna Science Festival la Bucureşti!

Luni, 22 septembrie, începe a doua ediţie a festivalului de ştiinţă – Bucharest Science Festival. Acesta este primul festival de acest gen din România şi timp de o săptămână avem prilejul de a înţelege mai bine de ce „lumea arată cu totul diferit în lumina ştiinţei” (Richard Feynman).

Se vor organiza dezbateri publice în care, exploratorii şi marii inovatori ai fiecărui domeniu, vor vobi despre cărţile, invenţiile şi ideile care i-au pus în prim planul lumii ştiinţifice. Aceste discuţii vor avea loc în librăria Humanitas din Parcul Cişmigiu, în perioada 22-28 septembrie, în cadrul  celei de-a doua ediţii a Bucharest Science Festival.

„Am pregătit zeci de evenimente interesante pentru a doua ediţie a festivalului, la care pot participa oameni de toate vârstele. Avem ateliere ştiinţifice pentru copii, expoziţii şi proiecţii de film pentru adolescenţi, dar şi conferinţe destinate publicului larg. Ne bucurăm că şi de această dată am reuşit să aducem laolaltă oameni de ştiinţă din România şi din alte ţări, care ne vor vorbi despre pasiunea lor pentru ştiinţă şi despre munca lor în domeniul cercetării. Şi ne bucurăm să anunţăm că, la fel ca la prima ediţie, accesul este gratuit la majoritatea evenimentelor din festival!”, a declarat Toma Pătraşcu, preşedintele ASUR.

Dintre cele mai importante evenimente din agenda festivalului amintim:

– Spaţiul – Ultima Frontieră / Conferinţă despre explorarea spaţială; participă ca invitat special dr. David Hilmers, astronaut NASA, veteran a 4 zboruri cu Naveta Spaţială. Întâlnirea va avea loc joi, 25 septembrie, de la ora 17:00, în Aula Magna a Universităţii din Bucureşti.

david

 

– De la inventarea roţii la nava spaţială – Istoria mijloacelor de transport / Expoziţie găzduită de Muzeul Naţional de Istorie a României, care va putea fi vizitată în perioada 24-28 septembrie.

–  O Carieră în Ştiinţă? / Conferinţă şi dezbatere desfăşurată în parteneriat cu Discovery Channel şi Asociaţia Română pentru Inteligenţă Artificială (ARIA); participă cercetători şi ingineri români ce lucrează în colective de cercetare din ţară (Facultatea de Automatică, Institutul de Matematică al Academiei Române) sau din străinătate (Google, CERN). Discuţiile vor avea loc sâmbată, 27 septembrie, de la ora 10:00, la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City.

– Muzica prin tuburi polifonice / Atelier pentru copii găzduit de Orăşelul Copiilor, pe 22 septembrie, de la ora 18:00.

– Molecula morală – Oxitocina şi încrederea între oameni / Conferinţă găzduită de Librăria Humanitas de la Cişmigiu, pe 28 septembrie, de la ora 18:00.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*