Săptămâna de lucru ar putea scade la 38 de ore

brainstorming munca in echipa

Senatorii PNL Alexandru Pereş şi Dan Coriolan Simedru au depus la Senat un proiect de lege de modificare a Codului Muncii, care prevede reducerea programului săptămânal de lucru al salariaţilor, de la 40 la 38 de ore, iar ziua de lucru de vineri să fie de doar 6 ore, fără a fi afectată salarizarea personalului public.

Potrivit proiectului de lege, Codul Muncii se modifică, în sensul în care pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi, de luni până joi, iar vinerea este de 6 ore, respectiv de 38 de ore pe săptămână, fără afectarea salarizării în plată. 

Propunerea legislativă mai prevede că repartizarea timpului de lucru, în cadrul săptămânii, este de 8 ore pe zi, de luni până joi, şi 6 ore, vinerea, cu două zile de repaus. 

În funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o altă variantă de repartizare, inegală, a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale de 38 de ore pe săptămână. 

Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal, în cadrul săptămânii de 38 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului, sau în absenţa acestui contract, prin regulament intern. 

Iniţiatorii precizează în expunerea de motive că, începând din 2003, anul în care a intrat în vigoare actualul Cod al Muncii, legislativul l-a amendat periodic, aducând aproximativ 15 modificări şi completări. 

”Se impune reformarea legii, în privinţa prevederilor referitoare la numărul orelor de lucru lucrate săptămânal, cât şi a modului de repartizare a acestor ore”, mai spun cei doi senatori. 

Ei arată că, potrivit unei statistici Eurostat din 2005, media europeană privind orele de lucru pe săptămână este de 37,9, iar numărul de ore lucrate efectiv este de 31,5 ore în Olanda, de 34,5 ore în Norvegia, 35,5 ore în Danemarca, 35,6 ore în Marea Britanie, 36 de ore în Suedia, 37 de ore în Germania, în timp ce România are o medie de 41,4 ore săptămânal. 

”Diminuarea numărului orelor de muncă prestate săptămânal ar putea genera un dublu beneficiu, atât pentru angajat cât şi pentru angajator”, mai spun parlamentarii care dau exemplul Suediei, care a implementat în 2014 un proiect de reducere a programului de lucru de la 8 la 6 ore, şi care a avut un succes real, nu doar în privinţa îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor cât şi a productivităţii muncii. 

Ei mai spus că şi în Franţa au fost luate măsuri de reducere a numărului de ore săptămânal, la 35 de ore.

În plus, parlamentarii dau exemplul unui studiu al cercetătorilor de la University College London, care arată că salariaţii care lucrează mai mult se expun unui risc crescut de atac cardiovascular. Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz, forul decizional fiind Camera Deputaţilor. 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *