Ultimele Știri

Şansele româncelor în cadrul turneului de la Roma

Simona Halep la Fed Cup

Simona Halep, Irina Begu, Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu participă în cadrul turneului de la Roma, scopul fiind acumularea de puncte sau cucerirea trofeului.

Simona Halep ţinteşte finala din capitala Italiei, după ce la Madrid a fost eliminată prematur. Deşi la nivel declarativ a doua favorită doreşte să-şi îmbunătăţească jocul pe zgură şi să câştige cât mai multe meciuri, miza pentru româncă este accederea în ultimul sau penultimul act al competiţiei de la Roma.

Parcursul îndelungat al Simonei în Italia îi va oferi încredere pentru eventuala reeditare a succesului de la Paris sau chiar cucerirea primului multdorit trofeu de Mare Şlem.

În runda inaugurală de la Roma, Simona Halep o va întâlni, miercuri, în premieră pe americanca Alison Riske. Până atunci însă, jucătoarea de pe locul 2 WTA s-a gândit să se acomodeze cu zgura apenină în cadrul probei de dublu alături de italianca Francesca Schiavone. Cele două vor debuta astăzi pe tabloul de dublu într-un meci împotriva cuplului Jurak/Parra-Santonja.

Monica Niculescu şi Irina Begu

Irina Begu, înainte de a juca în primul tur pe tabloul de simplu, la Roma, contra polonezei Urszula Radwanska, a făcut pereche cu Monica Niculescu în proba de dublu. Primul meci al perechii româneşti s-a încheiat ieri cu succes, după ce au învins cu scorul de 6-4, 6-2, cuplul Chen Liang/Katalin Marosi. Însă în optimi Begu şi Niculescu se vor confrunta cu principalele favorite Martina Hingis şi Sania Mirza.

Alexandra Dulgheru a trecut de calificări la Roma şi este pe tabloul principal, datorită victoriilor obţinute în faţa Lisei Sabino, scor 6-3, 6-1, şi Lesiei Tsurenko, scor 6-2, 4-6, 6-3, în timp ce Monica Niculescu a fost oprită de sârboaica Bojana Jovanovski, scor 3-6, 6-1, 7-6.

PROGRAMUL DE ASTĂZI DE LA ROMA:

  • ora 12.00 Dulgheru A. (Rou) – Doi M. (Jpn)
  • ora 13.30 Begu I. (Rou) – Radwanska U. (Pol)
  • ora 13.30 Halep S./Schiavone F. – Jurak D./Parra-Santonja A.
  • ora 18.00 Hingis M./Mirza S. – Begu I./Niculescu M.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*