Samsung explică de ce iau foc telefoanele Note7

Apărând ca unul dintre cele mai promiţătoare modele smartphone din istoria recentă a companiei, Galaxy Note7 se transformă rapid într-un fiasco de proporţii, vârful de gamă Samsung fiind suspectat ca fiind sursa mai multor incendii soldate cu pagube materiale.

Deşi, oficial, Samsung recunoaşte doar 35 de cazuri în care telefoane Note7 au izbucnit în flăcări în timp de se aflau la încărcat, noi rapoarte despre incendii cauzate de acestea apar aproape zilnic. Pe lista daunelor colaterale se numără un autoturism de lux şi o locuinţă, în ambele cazuri sursa incendiului părând să fie telefoane Note7 lăsate la încărcat nesupravegheate, scrie Go4it.

Din fericire, faptul că telefoanele Note7 au tendinţa de a izbucnii în flăcări doar atunci când se află conectate la o sursă de alimentare externă a făcut ca până acum nimeni să nu fie rănit, însă situaţia s-ar putea schimba în orice moment cât timp exemplarele Note7 deja ajunse la utilizatori nu sunt înlocuite.

Chiar dacă nu repară cu nimic imaginea companiei sau încrederea cumpărătorilor în seria Glaxy Note 7, oficialii Samsung au precizat că problemele sunt cauzate de o eroare foarte rar întâlnită în timpul procesului de fabricaţie, ducând la contactul direct între substanţele volatile folosite pentru anod şi catod, separate în mod normal printr-o membrană subţire. Fie că este rezultat al unor erori umane, sau al decalibrării echipamentelor de producţie, membrana separatoare plasată incorect poate duce la apariţia spontană a unui scurt-circuit între elementele catod-anod, ducând la supraîncălzirea şi volatilizarea substanţelor chimice conţinute.

eşi principalul suspect este propria divizie de acumulatori Samsung SDI, reprezentanţii companiei nu au confirmat până acum în mod oficial această informaţie, declarând evaziv că pentru telefoanele Note7 sunt folosiţi mai mulţi furnizor de acumulatori.

Tot oficial, Samsung nu vorbeşte despre o retragere a telefoanelor Note7, ci doar despre oprirea temporară de la vânzare şi o campanie de înlocuire voluntară a dispozitivelor deja vândute. Între timp, mai multe lini aeriene au interzis în mod explicit folosirea sau încărcarea telefoanelor Note7 la bordul avioanelor de linie, considerate un risc la adresa siguranţei călătorilor.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *