Ultimele Știri

Salariul minim din România rămâne penultimul din UE

salariu minim pe economie

România continuă să aibă al doilea cel mai mic salariu minim pe economie din Uniunea Europeană, după Bulgaria, deşi s-a dublat din 2008, arată datele publicate astăti de Eurostat.

Salariul minim din România a înregistrat cea mai mare creştere din UE, de 95%, exprimat în moneda locală, salariul a evoluat de la 500 de lei la 975 de lei. România este urmată în clasament de de Bulgaria, cu o urcare de 64%, Slovacia şi Letonia, cu creşteri de 58% şi, respectiv 57%.

Calculat în euro, salariul minim pe economie din România a urcat cu 57% din 2008 până în prezent, de la 139 de euro la 218 euro, marcând a treia creştere procentuală din UE. După aceste criterii, România se află la egalitate cu Letonia în ceea ce priveşte avansul procentual, ţară în care salariul a avansat de la 230 de euro la 360 de euro pe lună.

Acest clasament este condus de Bulgaria, al cărei salariu minim lunar a avansat cu 64%, de la 112 euro la 184 de euro în intervalul analizat, fiind urmată de Slovacia, cu o creştere salarială de 58%, de la 241 de euro la 380 de euro.

Grecia a fost singura ţară din UE în care salariul minim pe economie a scăzut, declinul fiind de 14% în perioada analizată, de la 794 de euro pe lună la 684 de euro pe lună. În Irlanda, salariul minim a stagnat la 1.462 de euro pe lună.

La 1 ianuarie 2015, salariile minime lunare din zece state UE se situau sub 500 de euro pe lună, acestea fiind Bulgaria (184 euro), Romania (218 euro), Lituania (300 euro), Cehia (332 euro), Ungaria (333 euro), Letonia (360 euro), Slovacia (380 euro), Estonia (390 euro), Croaţia (396 euro) şi Polonia (410 euro).

Cele mai mari salarii minime lunare sunt plătite în Luxemburg (1.923 euro), Olanda (1502 euro), Belgia (1502 euro), Germania (1473 euro), Irlanda (1.462 euro), Franţa (1.458 euro) şi Marea Britanie (1.379 euro).

Raportat la puterea de cumpărare, salariul minim pe economie a crescut în România cu cel mai rapid ritm dintre statele UE, avansul fiind de 79%.

Pentru ţări precum Franţa, Germania sau Marea Britanie, unde salariul minim este stabilit la nivel de săptâmână sau oră, Eurostat a calculat rata lunară a salariilor minime ţinând cont de numărul de ore de lucru pe zi şi pe săptămână stabilit în ficeare dintre aceste state.

Comparaţia realizată de către Eurostat ia în calcul nivelul salariului minim lunar de la 1 ianuarie 2008 şi 1 ianuarie 2015.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*