Ultimele Știri

S-au tras obuze în apropierea unor nave de război americane: ‘Aceste acţiuni au fost extrem de provocatoare și periculoase’

Harry S Truman rachete

Postul NBC a dezvăluit, citând oficiali americani sub protecţia anonimatului, că membri ai Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (GRI) efectuau un exerciţiu cu muniţie reală, iar un obuz a trecut la aproximativ 1.500 de yarzi (metri) de USS Harry S. Truman, un portavion din clasa a opta Nimitz ce poartă numele celui de-al 33-lea preşedinte american.

„Obuzele nu au fost trase către (USS Harry S.) Truman şi alte nave, ci în apropiere de ele”, a precizat postul.

Mai multe vase aparţinând Corpului Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului islamic iranian, au tras obuze „în imediata apropiere” a navelor de război şi a unei căi maritime comerciale, „după ce au lansat un avertisment cu doar 23 de minute mai înainte”, a declarat comandorul Kyle Raines din cadrul Marinei americane (US Navy), un purtător de cuvânt al Comandamentului Central american.

„Aceste acţiuni au fost extrem de provocatoare, periculoase şi neprofesioniste şi pun în discuţie angajamentul pe care Iranul şi l-a asumat în vederea asigurării securităţii unei căi navigabile vitale pentru comerţul internaţional”, a subliniat Raines într-un e-mail.

Portavionul USS Harry S. Truman – însoţit de două nave de război din cadrul coaliţiei conduse de Statele Unite care atacă aerian Statul Islamic (SI) în Siria şi Irak – intra în apele Golfului prin Strâmtoarea Ormuz, într-o operaţiune de rutină, în momentul incidentului, a precizat el.

NBC News a precizat că distrugătorul USS Buckley şi o fregată franceză se aflau în zonă când au fost lansate obuzele.

„Majoritatea interacţiunilor între forţele iraniene şi US Navy sunt profesioniste, sigure şi o rutină, dar acest eveniment nu a fost în acest fel şi este contrar eforturilor de asigurare a libertăţii navigaţiei şi securităţii maritime în interesul global”, a subliniat Raines.

Forţe iraniene şi americane s-au mai înfruntat în regiunea Golfului Persic în trecut, mai ales în timpul Războiului dintre Iran şi Irak, în anii ’80, după Revoluţia islamică din 1979.

Teheranul a semnat, în iulie, cu şase mari puteri – inclusiv Statele Unite – un acord asupra dosarului nuclear iranian care prevede o limitare a programului nuclear controversat al Iranului în schimbul relaxării unor sancţiuni impuse Teheranului de către Occident.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*