Ultimele Știri

Rusia și Ucraina încearcă să reducă tensiunile!

Rusia şi Ucraina vor lua măsuri pentru a reduce tensiunile din regiunea de est a Ucrainei. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin va avea o întâlnire cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, pentru a stabili o ordine.

Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că Vladimir Putin a hotărât să retragă trupele militare de la graniţa cu Ucrainei.

În această săptămână, la Milano, va avea loc o reuniune la nivel înalt al liderilor din Asia şi Europa. Se pare că preşedintele Ucrainei este pregătit să-l întâlnească pe Vladimir Putin şi să discute lucruri importante despre evenimentele care s-au petrecut în ultimul timp între cele două ţări.

Deşi cele două ţări au semnat, în august, un acord de încetare a focului, în septembrie au fost ucişi zeci de oameni.

Sâmbătă, preşedintele Ucrainei, l-a demis pe Ministrul ucrainean al Apărării, făcându-l răspunzător de moartea a zeci de militari, prinşi într-o ambuscadă. „A fost timp pentru a schimba conducerea militară „, a declarat preşedintele ucrainean în legătură cu acest incident.

Duminică, Petro Poroshenko a declarat că doreşte încetarea focului dintre aceste două ţări, mai mult el cere eliberarea graniţelor. Astfel el doreşte ca trupele militare ruseşi să renunţe la controlarea zonelor de frontieră.

Cât despre întâlnirea pe care o va avea cu Vladimir Putin, Petro Poroşenko se aşteaptă ca negorcierile să fie dure.” Săptămâna viitoare va arăta cât de sincere sunt aceste aranjamente”, a declarat, weekend-ul trecut, preşedintele ucrainean.

Organizația Nord Atlantică a declarat că Rusia a trimis mii de trupe combatante în Ucraina, sute de tancuri şi vehicule blindate, în această vară, pentru a-i sprijini pe separatiştii proruşi în luptă. Moscova neagă acestă afirmaţie.

Weekendul trecut, patru persoane au fost ucise iar alte 11 persoane sunt grav rănite, în urma înfruntăriilor dintre aceste ţări. Oficialii declară aceste evenimente ca fiind certuri pentru ocupaţia graniţelor, însă acestea pot fi permantente dacă nu se respectă acordul de încetare a focului.

Conducerea Ucrainei susţine că nu vor accepta sub nicio formă un acord prin care aceştia ar trebui să cedeze din drepturile teritoriale sau să facă orice alt schimb cu separatiştii.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*