Rusia şi China vor organiza exerciţii navale în Marea Chinei de Sud

  • Adelina Mitrache
  • 26 august 2016
  • Externe
nava rusa

Exerciţiile navale ruso-chineze vor avea loc în Marea Chinei de Sud, în perioada 12-19 septembrie, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, Wu Qian, citat de site-ul agenţiei Tass.

„Operaţiunile defensive comune vor fi obiectivul principal al acestui exerciţiu în largul mării”, a declarat Wu Qian, citat de site-ul Ministerului Apărării chineze.

Potrivit oficialului chinez, Rusia şi China vor avea o serie de conferinţe în Zhanjiang, provincia Guandong din sudul Chinei, în privinţa efecturării unor exerciţii militare şi asupra stabilirii planului şi măsurilor de protejare a mijloacelor de comunicare şi oferirea de suport logistic.

„Ambele părţi au explorat locul în care vor fi efectuate exerciţiile navale şi infrastructura asociată acestora”, a adăugat Wu Qian.

Potrivit căpitanului Vladimir Matveiev, şef de suport informaţional al Districtului Militar din Est al serviciilor de presă, Flota rusă din Pacific şi cea chineză se vor concentra asupra măsurilor de asigurare a protecţiei ambarcaţiunilor navale şi susţinerea unei operaţiuni la care vor participa autovehicule de luptă ce se pot deplasa pe uscat şi prin apă în Marea Chinei de Sud.
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *