Ultimele Știri

Rusia interzice importurile de carne din Republica Moldova

Rusia suspendă importurile de carne din Republica Moldova, începând cu 27 octombrie, din cauza nerespectării cerințelor de calitate.

Şeful Serviciului federal de supraveghere veterinară şi fitosanitară din Rusia, Serghei Dankvert, a anuntat că Rusia își extinde din 27 octombrie embargoul asupra cărnii din Moldova și şantajează Belarus să procedeze la fel, potrivit Itar Tass. Rosselhoznadzor a indicat că Rusia a efectuat aceste inspecţii împreună cu Republica Belarus, care importă cantităţi mari de carne din Republica Moldova.

“Dacă omologii noştri din Belarus nu se vor alătura interdicţiei, vom fi nevoiţi să suspendăm importurile de la companii belaruse ce primesc materie primă din Republica Moldova”, a avertizat şeful Rosselhoznadzor.

În vară, autorităţile de la Moscova au impus restricţii asupra importurilor de fructe şi legume din Republica Moldova, iar în urmă cu un an – asupra celor de băuturi alcoolice.

Rusia a introdus o serie de embargouri asupra produselor din Republica Moldova după ce parlamentul de la Chişinău a ratificat Acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

Moscova a fost nemulţumită că autorităţile de la Chişinău nu au negociat cu ea Acordul de liber schimb cu UE, motivând că punerea în aplicare a acestuia ar genera riscuri pentru economia rusă.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*