Ultimele Știri

Rusia îi face curte Chinei

Putin Xi Jinping

După deteriorarea relaţiilor politice şi economice dintre Europa şi Rusia, Vladimir Putin încearcă să-şi redirecţioneze atenţia către zona asiatică, în special către China.

În cadrul unei conferinţe energetice organizate în Krasnoiarsk, vice-premierul rus Arcadii Dvorkovici a anunţat că guvernul rus este pregătit pentru a oferi investitorilor chinezi control asupra zăcămintelor strategice de ţiţei şi gaze naturale de pe teritoriul său prin vinderea unor participaţii majoritare.

„Dacă va exista o cerere din partea Chinei vom lua în considerare cu seriozitate această solicitare. Şi nu văd obstacole politice în acest moment”, a declarat oficialul rus la Forumul economic.

Aceste declaraţii vin în concordanţă cu situaţia economică precară a Rusiei, afectată de declinul preţului la petrol şi de deprecierea rublei, care o impune să utilizeze zeci de milioane de dolari din fondul monetar de rezervă.

Gigantul Gazprom ar fi cel mai afectat de sancţiunile occidentale şi scăderea preţului la petrol. De altfel, conducerea furnizorului energetic a precizat că-şi va scădea cheltuielile de capital cu 8 sau 30 de miliarde de dolari în anii următori, însă fără să fie afectate planurile sale de a construi un gazoduct spre China până la finele acestui deceniu.

Chiar anul trecut, Gazprom şi grupul chinez CNPC au semnat un acord care prevede livrarea a 38 de miliarde de metri cubi de gaze începând cu 2018, însă unde nu era fixat un preţ.

Dacă partea Rusiei a părut încântată de „contractul secolului”, China, precum şi acum, nu reacţionează, iar invitaţia lansată nu face decât să pună într-o postură umilă pe Federaţia Rusă. Ba mai mult decât atât, China a refuzat să plătească în avans 25 de miliarde de dolari pentru construirea conductei „Puterea Siberiei”, care ar lega vestul Siberiei de regiunea vestică chineză.

Totuşi, Rusia nu poate pune presiune de autorităţile chineze, mai ales că îşi doreşte să tranziteze teritoriul său pentru construirea gazoductului oriental spre Turcia.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*