Rovana Plumb renunță la funcția de conducere din PSD

  • Adrian Marinescu
  • 8 februarie 2016
  • Politică
Rovana Plumb

Contracandidata lui Liviu Dragnea la preşedinţia PSD, de la sfârşitul anului 2015, renunţă la funcţia importantă deţinută în partid. Preşedintele Consiliului Naţional (CN) al PSD, Rovana Plumb, a declarat luni, pentru Agerpres, că nu va mai candida pentru un nou mandat la şefia acestui for, care se va reuni marţi la Palatul Parlamentului.

„Eu am fost aleasă pe o altă structură a Consiliului Național, care s-a modificat la congresul PSD din octombrie anul trecut atât în ceea ce privește configurația, cât și modul de funcționare. Și mi se pare firesc ca alte colege sau colegi să preia conducerea acestei structuri. Nu voi mai candida pentru un nou mandat. Eu sunt la muncă zi de zi”, a precizat Rovana Plumb.

Deputatul Constantin Niță, liderul județean al social-democraților brașoveni, a afirmat luni că „este posibilă” o candidatură a sa la funcția de președinte al Consiliului Național (CN) al PSD.

„Este posibilă. Deocamdată este o propunere și vom vedea dacă colegii mei vor fi de acord” , a răspuns Niță, chestionat pe acest subiect de AGERPRES.

Potrivit unor surse politice, în ședința de marți a CN al PSD, s-ar putea lua în discuție schimbarea conducerii acestui for, posibilitate ridicată în cadrul unor discuții avute de social-democrați la Brașov.

Mandatul președintelui CN al PSD este de patru ani. Conform noii structuri, CN al PSD este compus din parlamentari, europarlamentari, președinți și vicepreședinți de CJ, primari de orașe, municipii și câte trei primari ai unor comune din fiecare județ al țării.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *