Ultimele Știri

Românii care au credite în franci elvețieni ar putea avea parte de vești bune

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, le-a cerut românilor cu credite în franci elvețieni, o nouă formă a proiectului de lege privind conversia împrumuturilor. Aceștia au cerut conversia creditelor în moneda naţională cu o reducere de cel puţin 25%, precum și garantarea cu 3 miliarde pentru ei, de către stat.

Debitorii propun modificări în ceea ce privește proiectul de lege pentru conversia creditelor imobiliare din valută în lei, iniţiat pe vremea când ministru al Finanţelor era Darius Vâlcov. La acea vreme, proiectul propunea un discount de 15% şi un plafon de garantare din partea statului de 1 miliard de lei, însă românii cer acum un discount de 25% și plafon de garantare de 3 miliarde de lei. De asemenea, aceștia cer și aplicarea reducerii atât pentru creditele imobiliare, cât şi pentru cele ipotecare sau de nevoi personale.

„Am cerut să se aplice şi creditelor care au externalizate nu doar celor care au rămas în portofoliile băncilor având în vedere că nu e nicio vină a consumatorului. S-a făcut fără acceptul şi în unele cazuri fără notificarea consumatorilor”, a afirmat Alin Iacob, Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare.

Reamintim că în 2005 un euro era 3,62 lei, iar în prezent e cotat la 4,47 lei. După ce cursul francului a sărit pragul de 4 lei la începutul anului, peste 70.000 de români care au credite în franci elveţieni au trebuit să plătească taxe duble sau triple.

Dacă Eugen Teodorovici va accepta proiectul de lege propus de debitori, acesta va fi trimis, mai apoi, la Banca Naţională și la bănci. Dupa aceea, va intra in dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*