Ultimele Știri

România și Spania au lansat o inițiativă privind crearea unei Curți Internaționale împotriva Terorismului

terorism

Secretarul de stat pentru afaceri strategice din Ministerul Afacerilor Externe, Daniel Ioniță, a participat marți la reuniunea ministerială „Combaterea fluxului luptătorilor teroriști străini”, organizată la Madrid, cu prilejul reuniunii speciale a Comitetului ONU împotriva terorismului.

„Participanții la reuniunea ministerială au abordat aspectele multidimensionale ale prevenirii și combaterii fenomenului luptătorilor teroriști străini, precum și modalitățile de întărire și diversificare a cooperării internaționale pentru implementarea de către statele membre ale ONU a Rezoluției Consiliului de Securitate 2178 (2014), care prevede incriminarea și condamnarea penală a persoanelor care se deplasează în zone de criză pentru a se alătura grupărilor teroriste, respectiv a persoanelor/ entităților care acordă sprijin în acest scop”, se arată într-un comunicat remis de MAE.

Potrivit sursei citate, cu acest prilej a fost prezentată și promovată inițiativa României privind înființarea unei Curți Internaționale împotriva Terorismului și s-a reafirmat atașamentul ferm al țării noastre privind condamnarea, prevenirea și combaterea terorismului în toate formele sale de manifestare.

„România condamnă cu fermitate recentele atacuri teroriste și își reiterează sprijinul ferm pentru lupta împotriva terorismului, în toate formele sale. (…) În opinia noastră, la baza abordării noastre pentru contracararea și sancționarea fenomenului luptătorilor străini ar trebui să rămână nevoia de a proteja și de a întări valorile noastre, respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și promovarea democrației. În această logică, România și Spania au lansat recent o inițiativă privind crearea unei Curți Internaționale împotriva Terorismului, competentă pentru a investiga, judeca și pedepsi crimele de terorism. Ne-am angajat deja la nivel de experți în discuțiile privind cadrul unei astfel de instanțe internaționale”, a declarat Daniel Ioniță, în intervenția sa la reuniunea ministerială.

În cadrul reuniunii a fost adoptată o declarație ministerială în care statele afirmă hotărârea de a acționa împotriva terorismului, care constituie una dintre cele mai grave amenințări la adresa păcii și securității internaționale. Totodată, statele au exprimat angajamentul de a continua lupta împotriva terorismului, în conformitate cu normele dreptului internațional și au atras atenția asupra fenomenului luptătorilor teroriști străini, care contribuie la agravarea și extinderea acestei amenințări globale.

Declarația a cuprins și propunerea delegației României referitoare la încurajarea adresată statelor de a propune și explora noi inițiative referitoare la instrumente juridice care ar putea fi folosite în contracararea terorismului.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*