Ultimele Știri

România s-a trezit, revolta continuă! Noi proteste anunțate în București și în toată țara

proteste

Noi proteste sunt anunţate să aibă loc, joi seară, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, pentru a treia zi la rând, după ce revolta din stradă, generată de tragedia din Clubul Colectiv, a dus la demisia Guvernului Victor Ponta, manifestanţii vrând acum schimbarea clasei politice.

Marţi seară, după cele trei zile de doliu naţional şi după un marş al tăcerii în memoria victimelor dinCclubul Colectiv, peste 25.000 de persoane au ieşit în stradă pentru a-şi exprima revolta. Mesajul de pe Facebook pentru chemarea oamenilor în stradă era: „Demisia Piedone, subordonaţilor lui şi tuturor celor răspunzători” şi „Să nu mai lăsăm oamenii să fie sacrificaţi în numele şpăgii!”.

În urma protestelor, miercuri dimineaţă, premierul Victor Ponta a anunţat că îşi depune mandatul, precizând că speră că demisia Guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost în stradă şi adăugând că este nevoie de soluţii raţionale. Ulterior, şi primarul sectorului 4 al Capitalei,Cristian Popescu Piedona, anunţa că demisionează din funcţie, spunând că-şi asumă vina morală pentru tragedia din Clubul Colectiv.

În acest context, bucureştenii au ieşit din nou în stradă, miercuri, în Piaţa Universităţii, în număr şi mai mare – 30.000 -, ei manifestând împotriva corupţiei din sistem şi cerând dreptate şi alţi lideri politici.

Manifestări similare au fost organizate în mai multe oraşe din ţară, la care au participat zeci de mii de oameni.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi dimineaţă, că, pentru prima dată, va chema vineri la consultările pentru formarea Guvernului societatea civilă şi reprezentanţi ai manifestaţilor, precizând că a auzit vocea străzii şi că va ţine cont de solicitările protestatarilor. „V-am văzut, v-am auzit. Voi ţine cont de solicitările voastre”, a spus preşedintele.

BUCUREŞTI

Bucureştenii sunt chemaţi şi joi, pe reţelele de socializare, la un nou protest în Piaţa Universităţii, care este programat să se desfăşoare începând cu ora 18.00.

Miercuri seară, aproape 30.000 de oameni au protestat în centrul Capitalei, timp de aproape şase ore, ei manifestând împotriva corupţiei din sistem şi cerând dreptate şi alţi lideri politici.

CLUJ

La Cluj-Napoca sunt programate, joi, de la ora 19.00, două mitinguri de protest în Piaţa Unirii, unul organizat de Gruparea ”Anonymus” şi celălalt de tineri care susţin schimbarea clasei politice şi care au ieşit în stradă şi miercuri.

Acţiunea Grupării ”Anonymus”, anunţată pe Facebook, este organizată, simultan, în mai multe oraşe din lume, cu scopul promovării conceptelor de solidaritate umană, egalitate şi unitate. În apelul postat pe reţelele de socializare se arată: ”Suntem Anonymus. Suntem legiunea. Nu iertăm. Nu uităm. Cluj-Napoca, România, aşteaptă-ne”.

De asemenea, pe Facebook, este anunţat şi mitingul de protest al tinerilor care au ieşit în stradă şi miercuri seară.

Peste 3.000 de oameni mărşăluit, miercuri seară, mai bine de trei ore, pe străzile din Cluj-Napoca, scandând lozinci la adresa Guvernului, Parlamentului, partidelor politice, dar şi a Bisericii Ortodoxe.

CONSTANŢA

Şi constănţenii sunt chemaţi din nou la proteste, joi seară, după ce miercuri au mărşăluit pe principalele bulevarde arătându-şi solidaritatea cu victimele din clubul Colectiv, dar cerând totodată şi schimbarea clasei politice.

Acţiunea este anunţată tot pe Facebook, manifestanţii fiind aşteptaţi de la ora 18.30, în faţa Prefecturii Constanţa.

“Tragedia s-a produs din cauza indolenţei, iresponsabilităţii şi corupţiei. Nu e nici prima, nici ultima oară când nepăsarea şi abuzul de putere fac victime. Răbdarea noastră a ajuns la capăt. Tristeţea şi revolta nu ne mai lasă să închidem ochii. În momentele de groaznică durere, o parte dintre voi au răspuns prin solidaritate. Celor care au ajutat victimele tragediei vineri seară, celor care muncesc zi şi noapte să salveze vieţi şi să aline suferinţa, celor care au donat sânge sau lucruri şi servicii, celor care au informat cu obiectivitate, lor le datorăm recunoştinţă, ei ne redau încrederea. Gândurile noastre merg în continuare către victime, familiile şi apropiaţii acestora. Să îi ajutăm cum putem chiar dacă ajutorul nu va repara răul făcut. Societatea noastră are o şansă dacă nu vom uita solidaritatea şi compasiunea şi le vom practica de fiecare dată când avem ocazia. Celor care şi-au neglijat responsabilităţile legale, instituţionale şi morale, lor trebuie să le cerem socoteală! Altfel vor avea ei grijă să ne întoarcă la tăcere”, se arată pe pagina de Facebook.

Ei au mai multe solicitări, printre care, revizuirea planurilor de intervenţie pentru situaţii de urgenţă, astfel încât toate cluburile şi restaurantele din ţară să fie verificate dacă au infrastructura necesară în caz de incendiu, 10 la sută din PIB pentru sănătate, dar şi construirea de noi spitale.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, 1.000 de persoane îşi anunţaseră participarea la protest prin intermediul paginii de Facebook.

Miercuri seară, aproximativ 4.000 de constănţeni au participat la un protest care a pornit din faţa Prefecturii şi a continuat pe principalele bulevarde ale oraşului, încheindu-se târziu în noapte.

GALAŢI

Şi tinerii din municipiul Galaţi s-au mobilizat, joi, pe Facebook, pentru a protesta pentru a doua zi consecutiv. Astfel, a fost iniţiată de către comunitatea ”Galaţiul nostru” acţiunea de protest: ”Tăcerea ucide! Vino în stradă”. Aceasta este programată să se desfăşoare începând cu ora 19.00.

Tinerii se vor aduna din nou în apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor, de unde intenţionează să pornească în marş spre sediul Prefecturii. ”V-a plăcut prima noastră ieşire? Mai ieşim o dată!”, anunţă iniţiatorii protestului.

Un alt eveniment anunţat pe Facebook este ”Galaţiul susţine Moise Guran premier”, fiind programat să aibă loc tot de la ora 19.00, în centrul oraşului.

”Scopul acestui eveniment este de a strânge cât mai multe voturi pentru a-l motiva pe Moise Guran să facă pasul acesta să devină premierul României. Protestul fiecăruia dintre noi a fost sau va fi în zadar dacă schimbăm actuala clasă politică cu o alta. Vrem la conducerea acestei ţări ce nu am avut niciodată, oameni curaţi”, se arată pe pagina evenimentului.

Peste 3.000 de persoane au mărşăluit miercuri seara pe străzile municipiului Galaţi, pentru a aduce un omagiu victimelor incendiului din Clubul Colectiv, dar şi pentru a protesta faţă de clasa politică şi corupţie.

IAŞI

Tinerii din Iaşi care au protestat miercuri seară în centrul oraşului au spus că vor reveni în Piaţa Unirii joi, începând cu ora 19.00.

PLOIEŞTI

La Ploieşti, tinerii care au participat la adunările publice din ultimele două zile au anunţat deja, pe Facebook, că vor fi prezenţi în piaţa din centrul oraşului şi joi, începând cu ora 18.30.

Miercuri seară, la Ploieşti, peste 300 de persoane s-au adunat pentru a doua zi consecutiv, în centrul municipiului Ploieşti, pentru a protesta faţă de clasa politică.

SIBIU

Joi seară, sibienii vor ieşi în stradă, pentru a treia oară consecutiv, atât în semn de solidaritate cu victimele din clubul Colectiv, cât şi în semn de protest faţă de autorităţi. Mobilizarea se face pe Facebook, unde a fost creată o pagină a evenimentului intitulată ”Sibiu Colectiv”.

Sibienii urmează să se adune în Piaţa Mare din oraş, la ora 19.00, după care vor porni în marş pe bulevardele centrale.

Miercuri seară, peste 3.000 de persoane au participat la un marş de protest prin oraş, oamenii spunând că s-au adunat în semn de solidaritate cu victimele din clubul Colectiv, dar şi pentru a cere dreptate.

SUCEAVA

Sucevenii sunt chemaţi, pe reţelele de socializare, să participe, joi seară, la o acţiune de protest faţă de corupţia din ţară, peste o mie de persoane exprimându-şi până în prezent intenţia de a participa la miting.

Oamenii urmează să se adune la ora 18.00, în faţa Primăriei Suceava, de unde vor porni în marş spre sediul Palatului Administrativ.

Miercuri seară, peste o sută de tineri au participat la un marş de doliu prin centrul oraşului, în memoria victimelor din clubul Colectiv.

TIMIŞOARA

Şi timişorenii sunt chemaţi din nou în stradă joi, de la ora 18.00, tot în Piaţa Victoriei din centrul oraşului.

Apelul a fost facut pe reţelele de socializare, la fel ca şi miercuri seară, când au protestat aproximativ 5.000 de timişoreni.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*