Ultimele Știri

România, ce faci cu tinerele noastre talente?

Este binecunoscut faptul că tinerii artiști din România au prea puține șanse de afirmare. Din neputință și resemnare, majoritatea celor care sunt talentați în muzică, pictură, teatru, arhitectură și alte domenii ale artei, aleg să considere aceste lucruri doar pasiuni. Știu că nu pot supravețui din asta, știu că România promovează persoane care nu au talent ci doar știu cum să atragă atenția unei mase mari de oameni.

Ce artiști talentați are România? Nu știu câți dintre români ar putea răspunde la această întrebare, pentru că nu știu câți dintre ei cunosc de fapt latura aceasta a României. Cultura ajunge să rămâna un subiect dezbatut doar la emisiunile sau publicațiile de nișă, iar acestea o fac indiferent de faptul că știu foarte bine că nu vor avea niciodată succesul celor care prezintă știri ”hot” și ”cancan-uri”. Acești oameni ar trebui apreciați, că rămân pe poziție. Trebuie apreciați pentru faptul că nu urmează direcția vântului chiar dacă știu că acesta îi va aduce către câștiguri mai mari, ci rămân nemișcați, lăsând vântul să treacă pe lângă ei. La un moment dat, trebuie ca cineva sa își aducă aminte de frumusețile României, care constă mai ales în istorie și artă.

L-am văzut pe Alexandru Tomescu câștigând ”Steaua Italiei”. Ei bine, dacă România își alungă stelele, cineva trebuie să le primească și să le pună coroana de laudă. Iar de data asta, Italia a făcut-o pentru noi!

Acasă totuși, de câte ori am auzit vorbindu-se despre Alexandru Tomescu? Și dacă totuși am auzit, nu cumva asta s-a întâmplat doar atunci când țara era pomenită în afară și avea cu ce să se laude? Știm cumva ce premii a câștigat Alexandru Tomescu în România? Nu, știm doar cum și când Alexandru Tomescu a adus România pe buzele celor din Italia, cu laudă și admirație. Dar să fie clar, România nu are nicio contribuție și nu l-a ajutat pe Alexandru Tomescu să câștige acest premiu. Este doar meritul lui!Din pură întămplare este român. Se subliniză, din pură întâmplare!

Și el este doar un exemplu, doar unul dintre multele exemple pe care le-am putea menționa.

Astăzi, după ce ieri am vorbit despre talentul Georgianei Giuroiu, un om care își câștigă cu perseverență și dedicare titlul de fashion designer, astăzi vom vorbi despre o altă tânără talentată. Ea este Arlette Buzulică și are vârsta de 16 ani. Este pasionată de pian și face asta cu multă iubire. Am putea spune că și-a dedicat întreaga viață aceste pasiuni, întrucât a început să cânte la pian de la frageda vârstă de 4 ani. La început era un lucru pe care îl făcea pentru bunica ei, care era pasionată de pian și l-a iubit până în ultima clipă a vieții sale. Ulterior, Arlette a început să îl iubească și ea.

Pe lângă iubirea pentru muzică, ceea ce o leagă puternic de pianul său este amintirea bunicii care s-a stins din viață. Îl are cadou de la ea și îi amintește în fiecare clipă frumusețea expusă de bunica ei în muzică.

Nu a participat la nicio competiție muzicală până acum, pentru că a considerat mereu că pianul este o pasiune pe care o va urma toată viața, dar doar pentru împlinirea sa personală. Ne-a spus că premiile câștigate nu i-ar fi dovedit nimic. Știe că este greu să ai șanse ca tânăr artist în România, așa că își urmează cursul vieții firesc, păstrând pianul în inima sa.

Cum ai descoperit pasiunea pentru pian? Ai fost îndrumată de către părinți?

Mai mult de bunica mea. Ea a vrut sa cânt eu la pian. Și la început nu mi-a plăcut.  Nu eram atentă. Cu timpul a început sa devină o pasiune. Mai mult după ce a murit bunica. Era singurul lucru care îmi amintea de ea.

Bunica ta a cântat și ea la pian?

Da. De la ea am pianul.

Era doar o pasiune de-a ei sau a transformat asta într-o ocupație de bază?

O pasiune. Așa cum e și la mine.

Cum au fost primele tale contacte cu pianul? Bunica ta a fost prima persoană care te-a învățat sau ai avut un profesor de la început?

Am învățat de la început cu profesor, dar repetam zi de zi cu bunica.

Cum a fost prima ta experiență pe scenă?

Primul meu concert a fost de „zilele liceului” când toată lumea dansa sau cânta și am vrut și eu să fac ceva, dar nu aveam talent la dans și mama mi-a spus să cânt la pian. Eu am crezut că lumea o să arunce cu roșii în mine, că o să huiduie și așa mai departe, dar nu a  fost așa, a fost cel mai frumos moment din viața mea. Toată lumea îmi striga numele și aplauda.

Îți mai amintești cu ce piesă ai debutat atunci?

Zoba Grecu. Nu a existat concert fără piesa asta.

Ce înseamnă pianul pentru tine?

Ceva ce mă reprezintă și cel mai bun prieten al meu din copilărie.

Ai participat la concursuri de pian?

Nu. Din păcate nu.

Ai un motiv anume?

Am studiat pianul din plăcere. Nu am avut dorința să fac performanță. Dar acum regret puțin că nu am încercat.

Crezi ca ar fi fost un pas bun pentru tine?

Nu cred. Nu mă caracterizează.

Crezi ca pianul este un talent cu care te naști sau poate fi învățat?

Talentul are importanță destul de mică. Important e cât timp acorzi și exersezi. Cum spunea George Enescu: „1 % talent, 99% munca”.

De ce calități crezi că este nevoie pentru a fi un bun pianist?

Răbdare și muncă multă. Oricum să se nască într-o țară unde muzica e apreciată.

Ce ai avea să ii reproșezi României din acest punct de vedere?

Că școală nu a încurajat arta. Si că au încurajat prostia.

Cum crezi ca supraviețuiește un artist în România?

În Austria sunt apreciați cel mai bine artiștii.  În România un artist nu are cum sa supraviețuiască pentru că aici, la noi în țară, lumea preferă manele.

20131218_203517

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*