Ultimele Știri

România ar putea pierde finanțarea europeană pentru programul „Laptele și cornul”

România ar putea pierde finanțarea europeană pentru programul „Laptele și cornul”. Pentru a continua finanțarea proiectului, România ar trebui să se alinieze la inițiativa europeană similară și să elaboreze cât mai repede o strategie națională.

„Sunt necesare redefinirea și alinierea obiectivelor programului național cu cele ale schemei europene ‘Laptele în școli’ prin care este susținută în bună măsură inițiativa națională și prin care România a atras până acum peste 40 de milioane de euro. În plus, atragem atenția asupra necesității armonizării strategiilor naționale sectoriale din domeniile educație, sănătate și agricultură cu programul național. În acest sens, se poate acorda o consistență în intervenție și un impact mai mare al programului la nivelul industriei, comunității, școlii și elevilor”, susține reprezentantul societatii civile Ciprian Ciucu.

Potrivit raportului CRPE, programul ”Laptele și cornul” este eficient din punct de vedere economic, dacă raportăm suma de până la 200 de lei alocată pe parcursul unui an școlar pentru ca un elev să beneficieze de program la avantajele pe termen mediu și lung ale programului.

Peste 400 de tone de lapte sunt distribuite zilnic în cadrul acestui program, respectiv 1/6 din producția națională de lapte (aproximativ 15%).

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*