România ar putea avea cea mai mare creștere economică din UE ÎN 2016

  • Adrian Marinescu
  • 6 septembrie 2016
  • Economie
economie

Institutul Național de Statistică (INS) a confirmat, marți, estimările publicate la jumătatea lunii august privind creșterea produsului intern brut (PIB) din trimestrul a doilea al acestui an și a furnizat detalii legate de contribuția sectoarelor economice la avansul economiei, care arată că agricultura, sectorul IT și comunicații și comerțul au susținut cel mai mult economia în prima parte a anului.

Economia românească a crescut în al doilea trimestru din 2016 cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe seria brută, și cu 5,9% pe seria ajustată la influențele sezoniere. Rata de creștere este cea mai înaltă înregistrată din 2008 încoace.

Comparativ cu trimestrul precedent, economia românească a crescut cu 1,5% în termeni reali.

Pe seria brută, valoarea PIB – principalul indicator care arată dimensiunea economiei – din trimestrul al doilea a fost de 176,4 miliarde lei (circa 39 miliarde euro).

În primul semestru, econiomia a crescut cu 5,2%, pe seria brută, și cu 5% pe serie ajustată la variațiile sezoniere. Valoarea PIB a fost de 323,1 miliarde lei (circa 72 miliarde euro), arată datele preliminare ale INS.

Economia a fost susținută în prima jumătate a acestui an în principal de consum, așa cum estimau toți analiștii.

„Din punctul de vedere al utilizării PIB, creșterea s-a datorat, în principal: cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populației, al cărei volum s-a majorat cu 10,4% contribuind cu 6,8% la creșterea PIB”, arată comunicatul INS.

Formarea brută de capital fix, un indicator al investițiilor din economie, a avansat cu 7,3% față de prima jumătate a anului trecut.

În trimestrul al doilea, trei sectoare au avut o contribuție determinantă la creșterea economică, arată detaliile publicate de INS.

Astfel, activitatea din agricultură a crescut cu 17,9% față de trimestrul al doilea din 2015, sectorul informații și comunicații a avansat cu 17,3%, iar comerțul  – cu 12,1%.

Statisticile oficiale arată, însă, că toate sectoarele economiei au fost pe plus în trimestrul al doilea, cele mai mici rate de creștere fiind înregistrate în tranzacții imobiliare (+1,1%) și intermedieri financiare (+1,7%).

În primul trimestru din acest an, economia a crescut cu 4,3% față de aceeași perioadă din 2015. Anul trecut, economia românească a avansat cu 3,8%, al treilea an la rând de creștere cu cel puțin 3%.

Creșterea economică din prima jumătate a anului a depășit atât estimările analșiștilor, cât și prognozele oficiale.

Pentru întregul an, Fondul Monetar Internațional (FMI), Comisia Europeană și Guvernul României estimează un avans economic de 4,2%, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) mizează pe o creștere de 4%.

Economia a primit mai mulți stimuli din partea guvernului în ultimul an. Astfel, salariile bugetarilor au fost majorate la finalul anului trecut cu 10%, veniturile angajaților din sectorul public de sănătate au crescut cu 25%,o majorare similară fiind aplicată anul trecut și în sectorul educației.

Pe partea fioscală, Guvernul a redus taxa pe valoarea adăugată (TVA) la alimente de la 24% la 9% de la 1 iunie 2015, măsură care a stimulat puternic vânzările de bunuri alimentare, iar cota generală a TVA a fost redusă de la 24% la 20%, de la 1 ianuarie 2016.

În plus, impozitul pe dividende și mai multe categorii de accize au fost micșorate în acest an.

Măsurile au stimulat consumul și creșterea economică, însă au generat dezechilibre externe importante, avertizează analiștii.

Astfel, contul curent al balanței de plăți a înregistrat după primele șase luni din acest an un deficit de 2,5 miliarde euro, de aproape șapte ori mai mare față de primul semestru din 2015, în special ca urmare a deteriorării balanței comerciale.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *