România, a zecea economie europeană în următorii 20 de ani?

  • Adelina Mitrache
  • 12 septembrie 2016
  • Economie

Consiliul Investitorilor Străini, organizație care reunește 125 de investitori cu o cifră de afaceri anuală de 35 miliarde de euro, propune definirea unei „ambiţii naţionale”, de creştere a PIB de 4 ori în 20 de ani. Aceasta ar face ca România să ajungă în top 10 economii din UE.

Consiliul Investitorilor Străini (CIS), un patronat al marilor corporaţii care au afaceri în România, a anunţat, luni, că lansează o platformă de dezbatere pentru definirea unei „ambiţii naţionale” româneşti, de creştere a produsului intern brut (PIB) de patru ori în următorii 20 de ani şi intrarea în topul celor mai mari zece economii din Uniunea Europeană.

Membrii Consiliului au lansat propunerea deoarece consideră că, după aderarea la Uniunea Europeană, României îi lipseşte o ţintă şi o „ambiţie” precisă, potrivit News.ro.

„România are potenţialul să devină în 20 de ani una dintre primele 10 economii ale Uniunii Europene, mărindu-şi economia de 4 ori, dacă se concentrează pe trei arii cheie şi aplică guvernanţa necesară implementării unui plan pe termen lung”, apreciază membrii CIS.

Pentru aceasta, investitorii străni membri ai Consiliului consideră că este nevoie de concentrarea eforturilor în trei direcţii cheie: modernizarea infrastructurii, îmbunătăţirea capitalui uman şi creşterea eficienţei publice şi private.

Consiliul Investitorilor Străini „vrea să contribuie la acest dialog, iar în urma consultării membrilor săi şi a unor estimări macroeconomice făcute de profesionişti, consideră că locul 10 în topul economiilor UE este ambiţios, dar posibil”.

PIB, de la 160 la 655 miliarde euro

În acest scenariu, PIB-ul României ar ajunge la 655 miliarde euro în 2036, echivalentul unei creşteri de patru ori, ca mărime faţă de prezent.

În 2015, valoarea produsului intern brut, principalul indicator al dimensiunii unei economii, a fost de 160,4 miliarde euro.

După dimensiunea economiei, România se situează în prezent pe locul al 17-lea în UE, deşi este a şaptea cea mai populată ţară, după Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania şi Polonia. 

„Pentru atingerea acestui obiectiv ar fi necesar ca România să facă un salt calitativ astfel încât să poată creşte în medie cu o rată situată în jurul valorii de 4% pe an, pe o perioadă de 20 de ani. Creşterea economică poate accelera de la 3,3% – cât este estimat potenţialul în prezent – până către un maxim de 4,5% spre finalul perioadei”,  arată comunicatul patronatului.

Investitorii străini nu au intenţia să propună un plan concret de dezvoltare economică, ci doar să contribuie printr-o platformă de dialog în care să fie stimulată dezbaterea privind definirea unei ambiţii naţionale a României.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *