Ultimele Știri

România a terminat pe locul 9 la Campionatul European

Dacă mai aveam speranțe de a juca la Budapesta pentru locurile 5-6 după victoria în fața Poloniei, Spania alături de Ungaria a spulberat visele României, ba chiar ne-au adus pe locul 9 în clasamentul Campionatului European.

În ultima etapă din cadrul grupelor, România a învins categoric Polonia, cu scorul de 24-19, acumulând 5 puncte care o puteau trimite de pe locul 5 până pe locul 9 în clasamentul. Totul depindea însă de celelalte meciuri din cadrul grupei principale I și II. Speranțele pentru locurile 5-6 s-au ruinat în momentul în care Spania a învins Danemarca, cu scorul de 29-22, iar locurile disponibile pentru naționala noastră au rămas 7, 8 și 9.

15785_548cbba587

Rezultatele partidelor dintre Franţa și Olanda, Ungaria și Norvegia ne-a adus până pe locul 9 la turneul final și pe locul 5 în cadrul grupei I, din cauza victoriei maghiarelor care le-a asigurat participarea la Budapesta în lupta pentru locurile 5 și 6, dar și a diferenței de două goluri din meciul Olandei cu Franța care le-a trimis pe franțuzoaice ca adversare ale Ungariei și pe Olanda pe locul 8, datorită golaverajului mai mare.

Semifinalistele Campionatului European din Croația și Ungaria sunt Muntenegru, Spania, Norvegia și Suedia.

A 9-a clasare pentru România reprezintă al patrulea cel mai prost rezultat din istoria participărilor la Europene. La ediția precedentă, fetele noastre au terminat pe locul 10.

Imediat după ultimul meci din grupe, tehnicianul României s-a arătat optimist.

„Sunt foarte mulţumit de felul cum s-a jucat la acest turneu. Sigur că au fost acele accidente, eu aşa le numesc, cu Danemarca şi Ungaria, dar fetele astea sunt şi ele oameni, nu roboţi. Dacă am fi avut şi noi echipa completă, dacă măcar nu se accidenta Nechita pe parcurs, altfel ar fi stat lucrurile. Oricum, vă spun sincer, se naşte o nouă echipă a României.

Lângă Neagu, Brădeanu, Elisei, Ungureanu, cresc alte fete care vor avea rezultate în următorii opt ani! Pînă la urmă ăsta e nivelul nostru acum, faţă de condiţiile avute în societatea românească, ne putem declara mulţumiţi”, a spus Gheorghe Tadici.

15771_548cbba0a9

Vestea bună e că românca Cristina Negu a fost nominalizată în echipa ideală a turneului final, fiind golgheterul la zi al competiției cu cele 49 de goluri înscrise în șase meciuri. Cristina a fost nominalizata la categoria „cel mai bun inter stânga”.

Jucătoarea noastră poate fi votată aici.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*