România a remizat în Kazahstan. Oare ce șpagă a luat FIFA și UEFA ?

astana

România a remizat în fața Kazahstanului într-un meci oribil. Dragoș Grigore va lipsi pentru două săptămâni, iar mai apoi va fi nevoit să poarte o mască, Chipciu va lipsi aproximativ o lună, în timp ce Săpunaru va absenta pentru două sau trei saptamâni.

Arena din Astana are un gazon similar stepei siberiene, atât că e din plastic expirat și pe deasupra are un strat subțire de gheață. Nu mai vorbim de faptul că, prin utilizarea unor ventilatoare uriașe ce produc aer cald, pe stadion se formează un condens de ai impresia că ai ajuns în nordul înghețat.

Da, mafia de la FIFA și UEFA batjocoresc fotbalul, iar mâine poimâine o să avem și China în preliminarii la EURO. Oare ce șpagă au plătit kazahii pentru a intra în această competiție?

Să nu mă înțelegeți greșit, nu kazahii au vreo vină pentru că au oferit o șpagă, ci mai marii de la FIFA și UEFA care au primit-o. Aceste corporații ale șpăgii, FIFA și UEFA, au stricat fotbalul, iar reprezentanții federațiilor europene ar trebui să mai asculte și de suporteri. Nu degeaba afișează sute de mii de oameni care vin la stadion mesajul, ”Against modern football”.

Un arbitraj mizerabil

Arbitrul portughez, Manuel de Sousa, a avut rolul de gazdă și i-a încurajat pe băieții lui Taigat Baisufinov să le rupă gioalele la ai noștrii. Dacă scăpau cu bine la o fază de gazonul înghețat, tricolorii erau așteptați de kazahiI, gata pregătiți să le rupă picioarele. Rezultatele acestui arbitraj au apărut imediat prin accidentările lui Dragoş Grigore şi Chipciu. Cristian Săpunaru, cunoscut pentru duritatea sa, ar avea nu mai puțin de 5 dinți rupți și a ajuns la spital la finalul partidei. 

România a mai pierdut alte două puncte importante în această campanie, după 1-1 acasă cu Muntenegru în meciul de debut.

Au evoluat echipele:

Kazahstan: 12. Stas Pokatilov — 6. Ieldos Ahmetov, 2. Serghei Malîi, 23. Iuri Logvinenko — 21. Abzal Beisebekov, 11. Serikjan Mujikov, 8. Samat Smakov (căpitan), 5. Islambek Kuat (10. Ashat Taghiberghen, 86), 18. Dmitri Șomko — 15. Maksat Baijanov (13. Azat Nurgaliev, 66) — 20. Serghei Hijnicenko (19. Roman Murtazaev, 82). Selecționer: Talgat Baisufinov.
Rezerve neutilizate: 1. Almat Bekbaev, 22. Samat Otarbaev — 3. Aleksandr Kislițîn, 4. Renat Abdulin, 16. Gafurjan Suiumbaev, 17. Ilias Amirseitov, 7. Almir Muhutdinov, 9. Aibar Nuribekov, 14. Jasulan Moldakaraev.

România: 12. Ciprian Tătărușanu — 2. Romario Benzar, 22. Cristian Săpunaru, 21. Dragoș Grigore (căpitan; 4. Cosmin Moți, 26), 6. Alin Toșca — 14. Răzvan Marin, 5. Ovidiu Hoban — 8. Adrian Popa (9. Florin Andone, 84), 23. Nicolae Stanciu, 7. Alexandru Chipciu (20. Gabriel Enache, 46) — 19. Bogdan Stancu. Selecționer: Christoph Daum.
Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 16. Silviu Lung jr — 3. Iasmin Latovlevici, 10. Alexandru Maxim, 11. Denis Alibec, 13. Claudiu Keșeru, 15. Dorin Rotariu, 17. Erik Bicfalvi, 18. Andrei Prepeliță.

Arbitru: Manuel De Sousa; arbitri asistenți: Ricardo Santos, Alvaro Mesquita; arbitru de rezervă: Fabio Verssimo (toți din Portugalia)
Delegat UEFA: Wolfgang Thierrichter (Austria), observator UEFA pentru arbitri: Jon Skjervold (Norvegia)
Cartonașe galbene: Șomko (36), Kuat (80).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *