Român, după cutremurul din Amatrice: Au rămas în urmă doar mormane de piatră şi ciment. Se vehiculează că ar fi 12 români morţi în acest moment

  • Adelina Mitrache
  • 26 august 2016
  • Social
amatrice

Numărul cetăţenilor români care şi-au pierdut viaţa în urma seismului din Italia ar fi crescut la 12, iar cei care au supravieţuit ajută autorităţile la căutări, deşi sunt disperaţi şi nu ştiu ce se va întâmpla în viitor, potrivit declaraţiilor reprezentanţilor din diaspora.

„Se vehiculează că ar fi 12 români morţi în acest moment, dar sunt date neoficiale. Sunt multe trupuri neidentificate, este foarte greu să îi identifice. Din păcate au trecut 50-60 de ore de la cutremur şi cred că este foarte greu să mai găseşti pe cineva în viaţă sub dărâmături. În Amatrice sunt 77 de români cu domiciliu stabil, dar sunt foarte mulţi care lucrează la negru. Ar fi cam 150 de români care locuiesc doar în Amatrice”, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Chifu, consilier local în Verbania.

Adrian Chifu spune că cei care au supravieţuit sunt afectaţi din punct de vedere psihic, iar rudele sunt îngrijorate, multe venind în Italia din România pentru a îi susţine moral, financiar sau chiar pentru ajuta la căutări.

„Este o situaţie care cumva ne uneşte. Foarte mulţi români din Italia şi din ţară m-au contactat pentru că au rude în zona în care s-a produs cutremurul şi nu reuşesc să dea de ele. Fiind şi perioada concediilor, sper că mulţi sunt în România. Cetăţenii români de aici trec foarte greu peste acest moment, sunt unii care şi-au cumpărat case şi acum sunt distruse, alţii care stau în chirie. Acum locuiesc în corturi, autorităţile italiene s-au mobilizat foarte bine. Sunt disperaţi pentru că nu ştiu ce se va întâmpla pe viitor. Oraşul este distrus, iar casele care au mai rămas în picioare sunt afectate”, a mai spus Adrian Chifu.

 
 

„Sunt foarte mulţi români voluntari în acest moment care lucrează în zonă cu Crucea Albă. În ultimul timp, anumite ziare italiene au scris de rău despre români, probabil că de această dată îşi vor da seama că adevărata faţă a românilor este aceasta”, spune Radu Nicolae, secretarul sindicatului Unioni Italiana del Lavoro.

Sînzianu Vasile, diriginte zonal în Federaţia Sindicala Lavoratori di Italia, a declarat pentru MEDIAFAX că, deşi în zona în care locuieşte lucrurile încep se revină la normalitate, oamenii sunt încă neliniştiţi.

„La 60 de kilometri distanţă, cutremurul s-a simţit mai puţin, dar lumea s-a speriat, oamenii au ieşit în stradă şi au stat câteva ore. Lucrurile încep să intre în normalitate acum. Există totuşi o teamă din punctul ăsta de vedere, oamenii sunt încă neliniştiţi. Trebuie să recunosc că ne zguduie situaţia. Încercăm să adunăm fonduri pentru românii care au suferit în urma seismului”, a precizat el.

Florin, un român care locuieşte în apropiere de Amatrice, este încă afectat şi spune cu tristeţe că în urma seismului au rămas doar mormane de piatră şi ciment.

„Ne-am speriat, vă daţi seama, am ieşit în stradă şi toată lumea era agitată. Un oraş cu 3.000-4.000 de locuitori a fost pus la pământ în proporţie de 70 la sută. Au rămas în urmă doar mormane de piatră şi ciment.”

Centrul Italiei a fost afectat, pe 24 august, de trei cutremure de suprafaţă – cu magnitudini de 6,0, 5,4 şi 4,8 – urmate de zeci de replici. Primul cutremur, de 6,0 grade, a avut loc la ora 3.36 (4.36, ora României), în zona Accumoli/Arquata del Tronto (la graniţa dintre regiunile Lazio şi Marche, în centrul Italiei), la adâncimea de doar 4 kilometri.

Au urmat alte două mişcări telurice, la orele 4.32 şi 4.33, cu intensităţi de 5,4, respectiv 4,8 grade, la adâncimi de 8 şi 9 kilometri. Cele trei seisme au fost urmate de zeci de replici cu intensităţi între 2 şi 4 grade. Situaţiile cele mai grave sunt în comunele Amatrice, Accumoli şi Arquata del Tronto

Oficial, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că şase cetăţeni români şi-au pierdut viaţa în urma seismului, potrivit ultimelor informaţii obţinute din Italia. Noul bilanţ al victimelor din Italia a ajuns la 267 de morţi şi aproximativ 400 de răniţi.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *