Ultimele Știri

Român basarabean, printre militarii morți în avalanșa din Alpii francezi

franta

Românul basarabean Gheorghe Palade se află printre cei cinci militari ai Legiunii Străine, care au murit luni în urma unei avalanșe din Alpii francezi, în timp ce se antrenau în afara pistei.

Presa franceza a dezvăluit identitatea celor cinci membri ai Legiunii Străine care au decedat în urma provocării unei avalanșe la circa 2.000 de metri altitudine, la Valfréjus. Gheorghe Palade, Touré Lamarana, Samuel Simi, Denis Halili și Lal Bahadur Khapangi făceau parte dintr-un grup de 50 de legionari ai Regimentului 2 din Brigada de Infanterie montană.

Printr-un comunicat de presă al armatei terestre, se arată că tânărul din Republica Moldova, în vârstă de 21 de ani, s-a alăturat Legiunii Străine acum un an și se afla la primul său contract militar. Gheorghe Palade a devenit membru al regimentului secund străin pe 28 mai 2015, iar brevetul ca alpinist militar l-a obținut acum patru luni.

„Imediat după sosirea sa în regiment, el a arătat adevăratele sale calități de soldat și a confirmat voința de a progresa prin reușitele sale în stagiile de formare în domeniul de combatere și denamitare. Foarte motivat, curios și întotdeauna vesel, era perfect integrat în comandamentul lui și dispunea de bune abilități în domeniul alpin.”

Cei cinci legionari morți și alți șase care au fost răniți se aflau în stagiul final al formării lor inițiale de a supraviețui și lupta în munți. Scopul antrenamentelor desfășurate pe parcursul celor trei săptămâni era de a-i face pe militari să facă față condițiilor extreme, dar și să se confrunte cu verticalitatea.

Ceilalți militari luați prin susprindre de anvalanșă erau din Italia, Nepal, Madagascar și Albania.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*