Ultimele Știri

Rizea, pus sub control judiciar pe cauţiune, stabilită la 1,5 milioane de lei

cristian rizea

Deputatul Cristian Rizea a fost pus sub control judiciar pe cauţiune, stabilită la 1,5 milioane de lei, în dosarul în care este acuzat de că ar fi primit 300.000 de euro de la un cetăţean american care i-a cerut să intervină la RA-APPS pentru retrocedarea unui teren într-o zonă rezidenţială din Bucureşti şi la Primăria Chiajna pentru un teren aflat în litigiu.

Procurorii DNA l-au anunţat pe Cristian Rizea a fost luată măsura controlului judiciar pe cauţiune, pentru o perioadă de 60 de zile, începând din 10 martie, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, spălarea banilor şi influenţarea declaraţiilor.

Potrivit DNA, Cristian Rizea trebuie să depună în termen de şapte zile o cauţiune în valoare de 1,5 milioane de lei, sumă ce va fi consemnată pe numele acestuia, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

“Măsura a fost dispusă în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală şi prevenirii săvârşirii altor infracţiuni, în condiţiile în care Parlamentul României – Camera Deputaţilor a respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a inculpatului Rizea Cristian”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

În perioada în care este sub control judiciar, Rizea are interdicţie să părăsească ţara şi să comunice cu persoane suspectate în acelaşi dosar sau cu martori. De asemenea, Rizea trebuie să se prezinte la poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere şi la procurori ori la instanţă, ori de câte ori este chemat. 

Cristian Rizea a venit la DNA la o zi după ce Camera Deputaţilor a aprobat reţinerea sa. Deputaţii au respins însă cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a acestuia. 

Deputatul Cristian Rizea a fost audiat şi în 2 martie la DNA, el fiind adus atunci cu mandat. În urma audierilor, deputatul a fost pus sub învinuire pentru trafic de influenţă, spălarea banilor, în formă continuată (două acte materiale) şi influenţarea declaraţiilor (doua fapte).

În acelaşi dosar este cercetat şi omul de afaceri Lucian Colţean, cetăţean american, acesta fiind acuzat că i-a dat 300.000 de euro lui Rizea pentru intervenţii la RA-APPS şi Primăria Chiajna privind două terenuri. Lucian Colţea a fost arestat preventiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani (două acte materiale).

Potrivit DNA, în 2 decembrie 2009, în baza unei înţelegeri anterioare, Cristian Rizea a primit de la Lucian Colţea, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 200.000 de euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie 2009, a primit  alţi 100.000 de euro, pentru ca în schimb să intervină la Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-PPS) şi la Primăria comunei Chiajna.

În schimbul banilor, Lucian Colţea voia urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din Bucureşti şi obţinerea dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria comunei Chiajna.

“Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influenţă, au fost întocmite patru contracte de împrumut false, cu caracter fictive”, susţin procurorii DNA.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.

*