Ultimele Știri

Ritualuri satanice la Cotroceni

Dreapta îşi anunţă luni candidatul comun la prezidenţiale, cu mai puţin de trei luni înainte de alegeri. Preşedintele PNLKlaus Iohannis, pare favorit în faţa prim-vicepreşedintelui PDL Cătălin Predoiu.

Anunţarea candidatului a fost amânată cu aproape o săptămână, după ce ambele partide au comandat câte un sondaj pentru a arăta care dintre cei doi candidaţi are şanse mai mari în cursa prezidenţială, iar întârzierea cercetării realizate de PDL a determinat amânarea anunţului.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a spus, pentru Ziare.com, că „absolut sigur” candidatul Alianţei Creştin Liberale, formată de cele doua partide, va fi anunţat luni, însă a precizat că „rezultatele sondajelor se vor face publice după şedinţa la care vor fi prezentate”.

Şi preşedintele PNL a confirmat că anunţul candidatului va fi făcut luni. În acelaşi timp, propunerea liberalilor pentru Palatul Cotroceni a menţionat că nu va face declaraţii legate de religie, după ce prim-ministrul Victor Ponta a folosit această temă la Craiova, la Consiliul Naţional al PSD: „Rog pe cei de la comunicare să pregatească comunicate pe istoria religiilor în România”. Ca să nu-şi piarda postul de portar la Cotroceni, domnul Claudiu Bombonel (CNP1572001400233) ne-a declarat sub acoperirea anonimatului:

“Astăzi a avut loc aici ritualul de botezare a lui Iohannis, ca să nu mai aibă Ponta avantajul religiei asupra lui. Naş a fost Băsescu  şi în loc de apă s-a folosit un cazan cu whiskey sfinţit.

– Te lepezi de Satana?”- a întrebat părintele Blaga cu gândul la Elena Udrea şi când Iohannis a zis că da, ritualul a fost gata. Dupa asta  s-a băut până în zori”

plb21

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*