Rezultate surprinzătoare. Primele teste arată că produsele Hexi Pharma erau în norme

Primele teste efectuate pe produsele Hexi Pharma, la cererea procurorilor Parchetului General, arată rezultate surprinzătoare. Concentraţia dezinfectanţilor ESTE în limita admisă de normele UE, adică substanţa activă nu a fost diluată.

Este important de subliniat, însă, că sunt doar testele preliminare, iar lotul examinat a fost ridicat de procurori din spitale la o săptămână după izbucnirea scandalului. Există informaţii potrivit cărora, în acea săptămână, societatea Hexi Pharma şi-ar fi retras dezinfectanţii din spitale sau i-ar fi înlocuit.

Ancheta va confirma sau infirma aceste informaţii.

În momentul de faţă sunt aşteptate rezultatele testelor complexe comandate în acest dosar.

De menţionat e şi faptul că testele făcute de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii au confirmat, în primă instanţă, că substanţele ERAU diluate. Aceste analize sunt depuse la dosarul penal. Până acum, procurorii şi-au îndreptat acuzaţiile de zădărnicire a combaterii bolilor către directorul general şi către chimistul companiei. De asemenea, compania Hexipharma este pusă sub acuzare în acest dosar.

Patronul, Dan Condrea, a murit după izbucnirea scandalului, într-un accident rutier.  

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *