Ultimele Știri

Rezultat indecis în duelul dintre Rapid și Petrolul

rapid petrolul 1-1

Săpunaru şi Teixeira și-au împărțit punctele în cel de-al 78-lea duel direct din campionat dintre Rapid și Dinamo. Astfel, giuleștenii rămân neînvinși în acest retur, iar prahovenii bifează al doilea meci fără victorie.

Rapid şi Petrolul au terminat la egalitate, scor 1-1, după un meci anost în Giulești. Dacă partida a început într-un ritm alert, ploieştenii având prima mare şansă încă din minutul 10 prin șutul lui Astafei, care a trecut pe lângă poartă, giuleștenii au ripostat printr-un şut de la 25 de metri prin Daniel Pancu. Ceea ce a urmat în jocul de pe teren a fost în favoarea gazdei, care a dominat autoritar partida și a controlat mijlocul terenului, însă fără să marcheze.

Primul gol al partidei a reușit să vină abia după o oră de joc, Cristian Săpunaru deschide scorul cu o lovitură de cap la capătul unei centrări a lui Josl, dintr-un corner de pe dreapta. Patru minute mai târziu a venit și egalarea ploieștenilor, atunci când Teixeira preia frumos balonul şi îl şutează perfect la colţul lung de la 20 de metri, reuşind să-l învingă pe Buchta. Până la finalul meciului, cele două echipe au oferit clipe de neinspirație și improvizare, care a așternut liniștea peste tribune și tabela de marcaj, care a rămas nemodificată.

Remiza dintre Rapid și Petrolul nu a ajutat pe nimeni, astfel că giuleștenii rămân în continuare pe locul 15, cu 19 puncte, în timp ce prahovenii şi-au recuperat poziţia secundă pierdută în favoarea celor de la ASA Tg. Mureş şi au acumulat 40 de puncte.

Echipele de start:

Rapid București: Buchta – Săpunaru, Borda, Cmovs, J. Oriol – Garai, Gecov – Joao Coimbra, Pancu (Meulens 58′), Josl (E. Oriol 73′)- Benson (R. Alves 82′)

Petrolul Ploiești: Pecanha – Alcenat, Geraldo Alves, Ipsa, Fanchone – Satli, Filip – Vasilache (N’Koyi 60′), Kronaveter, Teixeira (Pastorini 92′)- Astafei (Peteleu 80′)

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*