Ultimele Știri

Reuniunea „Generației de Aur” la închisoare de ziua lui Gică Popescu

„Generația de Aur” a fotbalului românesc s-a reunit, joi, la închisoare pentru a-i face o surpriză lui Gică Popescu la aniversarea celor 47 de ani a fostului căpitan al echipei naționalei.

Mai multi componenți ai nașionalei României din anii ’90 au mers dimineață la Penitenciarul Rahova, acolo unde își ispășește pedeapsa de 3 ani şi o lună de închisoare, fostul lor coleg, Gică Popescu. 

„I-am făcut o surpriză lui Popescu. S-a bucurat că ne-a văzut, am rîs şi a fost un moment bun. Eu am organizat totul. A venit cine a putut, scopul a fost să îi facem o surpriză. Am vorbit doar de fotbal, despre noi. Mereu eram în cantonament de ziua lui şi am vrut să ne vedem şi acum. Nu s-a plîns pentru că e puternic, e un luptător. El e un om al fotbalului şi cred că va reveni în fotbal”, a declarat Hagi imediat după această reuniune.

Printre cei care au mers să-l viziteze pe „Baci” se regăsește Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, dar și Costel Gâlcă, Gabi Balint și Daniel Prodan.

Încercăm să fim alături de căpitanul nostru, să-i urăm la mulți ani și să-i ridicăm moralul cât putem prin prezența noastră. Sperăm c-am reușit să-l facem mai bucuros de ziua lui. A fost o surpriză și chiar o surpriză mare. Eu așa am simțit-o pe pielea mea. S-a bucurat că ne-a văzut acolo, s-a bucurat că suntem lângă el și că nu l-am uitat. Chiar dacă este acolo unde este, Gică Popescu rămâne Gică Popescu, cel care a fost căpitanul nostru de atâtea ori”, a declarat Didi Prodan.

Gică Popescu este încarcerat în Penitenciarul Rahova, acolo unde împarte celula cu Meme Stoica, managerul Stelei, și cu George Copos, fostul patron al Rapidului, toți fiind găsiți vinovați în Dosarul Transferurilor.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*