Ultimele Știri

Reuniunea Eurogroup s-a încheiat cu niciun progres în privinţa Greciei

grecia

Miniștrii de finanțe nu au reușit să ajungă la un acord asupra salvării Greciei, din cauza ultimelor propuneri elene prezentate creditorilor, care nu reuşit să fie analizate.

Grecia ţine în corzi toţi oficialii FMI, BCE şi ai guvernelor din zona euro, iar la prima reuniune Eurogroup deciziile au fost amânate. La puţin peste o oră de discuţii între granzii economiei europene şi reprezentanţii Greciei, un răspuns final în privinţa deblocării finanţării statului elen nu s-a găsit, în schimb tonul optimist a răsunat în sala de conferinţe de după întrunire.

„Există o bază solidă, dar încă trebuie de muncit. Suntem în prezent în căutarea unui acord, fiindcă încă nu am ajuns la unul”, a declarat comisarul european Pierre Moscovici.

Noua propunere de acord din partea elenilor a fost prezentată în această dimineaţă şi presupune noi economii în domeniul pensiilor şi venituri suplimentare în valoare de 0,4% din PIB în acest an şi de 1% în 2016, ceea ce se apropie de punctele cerute de creditorii internaţionali, însă nu suficiente.

Totuşi propunerile grecilor au venit prea târziu, iar pentru a fi analizate în detaliu, aceştia au mai mult timp, ceea ce a şi cauzat amânarea discuţiilor Eurogroup-ului.

„Dacă este posibil, noile propuneri elene vor sta la baza acordului, iar dacă totul merge bine, am putea ajunge la un acord final la sfârșitul acestei săptămâni”, a adăugat reprezentantul statelor din yona euro, Jeroen Dijsselbloem.

Chiar dacă acordul nu a fost semnat astăzi, dar ușa rămâne deschisă pentru joi, când liderii UE se vor reuni în cadrului unui alt summit.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*