Ultimele Știri

Reuniune de urgență la Bruxelles, dispare Spațiul Schengen! Ce țări vor fi excluse

imigranti

Țările din Europa de Est vor fi date afară din Zona Schengen, împreună cu Grecia, Spania, Italia  în cadrul unui plan radical de salvare a acestuia și pentru a  păstra o zonă de călătorie fără pașapoarte în cadrul Uniunii Europene. Toate problemele legate de existența Spațiului Schengen vine în urma crizei imigranților, dar și din cauza politicienilor incompetenți care nu au  gestionat corect această situație.

Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Țările de Jos vor să creeze un mini-Schengen, mai exact Zona Schengen se va întoarce la origini, relatează Dailymail.co.uk.

Vor fi introduse controale stricte la frontiere și va exista o verificare minuțioasă a pașapoartelor cu scopul de a combate terorismul. Din păcate se pare că vest europeni îi încadrează în aceeași categorie pe cetățenii est-europeni cu imigranții din Orientul Mijlociu și Africa. 

Zona de astăzi se referă la toate statele membre ale UE – cu excepția Marii Britanii, Irlanda, Cipru, Bulgaria, România și Croația -, precum și Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein, care sunt toate în afara Schengen. Polonia, Slovacia, Ungaria, Grecia, Italia şi Spania ar urma să fie excluse din zona Schengen.

schengen

Deja mai multe țări au reintrodus controlele la granițe, mai exact Franța, Germania, Austria, Belgia și Danemarca, pentru a bloca fluxul de imigranți. Unul dintre atacatorii sinucigași implicat în atacurile de la Paris se crede că a ajuns în Franța, după ce sa dat drept refugiat sirian pe insula grecească Leros.

O întâlnire de urgență de minisțrilor de Interne și de Justiție ai UE vor discuta despre zona Schengen, la Bruxelles, vineri.

Liderii au ținut în spatele ușilor închise discuțiile înainte de summit-ul care ar putea restrânge Spațiul Schengen la câteva state din vestul Europei. Țările care vor forma noul Spațiu Schengen vor face controale seriose la frontiere și doresc să impună controale amănunțite asupra solicitanților de azil la sosire.

Tabere de refugiați vor fi înființat în apropiere de noua frontieră pentru a ajuta la gestionarea fluxurilor de migranți.

Un diplomat UE a declarat pentru Daily Mail: „Cu toții recunoaștem că Schengen este în pericol și toate părțile încearcă să găsească o modalitate de a usura povara creată de criza migranților.”

Președintele Consiliului European, Donald Tusk spune ca este nevoie de acțiune radicală. „Noi nu am fost de acord cu o soluție încă, dar vorbim unul cu altul și discutăm diferite opțiuni înainte de ședința de vineri.”, a subliniat acesta.

Comisarul European pentru Migranţie, Dimitris Avramopoulos, insistă însă că nu este nevoie de o discuţie privind regândirea spaţiului Schengen. În opinia acestuia, graniţele ţărilor din spaţiul Schenge ar putea fi protejate mult mai eficient, dacă acordul va rămâne în picioare. „Nu intenţionăm să deschidem o discuţie legată de viitorul spaţiului Schengen”, a declarat Avramopoulos. 

Comentarii prin Facebook

3 Comentarii on Reuniune de urgență la Bruxelles, dispare Spațiul Schengen! Ce țări vor fi excluse

  1. Articol analfabet // 20 noiembrie 2015 at 8:28 // Răspunde

    Acest articol este scris de o persoana care habar nu are de gramatica limbii romane, ce sa mai spun de cunostintele sale despre politica europeana! Sfatuiesc serio pe acest „gazetar” sa ia niste meditatii la limba romana si la stiinte politice!

  2. Decizia ar fii corecta ptr a scoate tarile din schengen, tarii ca grecia italia si spania ptr ca toate probleme de aici vin

  3. lasati-l dracu de shengen, mai bine, eu sunt in germania, stiti cum e aici acum? esti mai sigur in romania pe strada, masini de politie peste tot, salvari peste tot, cu sau fara girofare, eu cred ca situatia e mlt mai grava decit se vede la tv…..asa vreti si in romania?!?mai bine romania cu polonia cu ungaria si bugaria, sa faca o miniuniune si sa se ajute intre ele. va zic eu, ue aduce numai belele fa asta, fa ailalta, nu ai bani? iti dau eu, dar mi-i dai dublu inapoi si faci ce zic eu cu ei, etc…..atitea conditii pun si la ei e jale, in supermarketuri kaufland, lidl, daca nu te uiti, cumperi produse ce expira miine sau in 2 zile, si multe altele. credeti-ma….

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*