Ultimele Știri

Relaţiile interpersonale suportive descresc nevoile materiale ale adolescenţilor

Dacă ar fi să alegi doar una dintre cele două opţiuni, ce ai alege: un loc de muncă la care să mergi cu plăcere sau un job bine plătit? Dacă răspunsul adulţilor la această întreabare variază în funcţie de mai mulţi factori, răspunsul a mai mult de jumătate dintre adolescenţi include a doua variantă. Oare ce îi face pe adolescenţi să fie materialişti?

Un studiu a relevat faptul că un număr foarte mare de adolescenţi consideră că „atunci când creşti, cu cât ai mai mulţi bani, cu atât eşti mai fericit” sau spun că „ atunci când voi creşte, vreau să am un job care să-mi aducă foarte mulţi bani”. Oare generaţiile ce vin ajung să fie tot mai materialiste şi orientate spre branduri şi consum pe măsură ce societatea evoluează?

Multă vreme s-a crezut că ceea ce îi face pe tineri să aibă ca scop principal în viaţă obţinerea de bani sunt valorile şi atitudinile materialiste transmise de către părinţi. Dar oamenii de ştiinţă au arătat recent că, pe lângă aceasta, există şi un alt factor foarte important care constă în suportul emoţional pe care părinţii îl oferă copiilor lor.

Cu alte cuvinte, adolescenţii care au părinţi suportivi (sau un grup de prieteni pe care să se poată baza) ajung să dezvolte în timp o încredere în sine mai mare, tocmai datorită suportului emoţional pe care îl primesc din partea acestora în situaţiile dificile.  Astfel, adolescenţii nu mai au o nevoie aşa de mare de a obţine bani pentru a arăta celorlalţi că ei sunt „valoroşi”.

Stima de sine  se referă la percepţia pozitivă pe care o persoană o are despre propria persoană. Părinţii care controlează viaţa copiilor şi care nu îi încurajează să fie independenţi, sau părinţii care sunt reci în relaţiile cu copiii lor, îi fac pe aceştia să devină nişte adolescenţi care au o stimă de sine scăzută. Astfel, adolescenţii vor căuta să-şi formeze o imagine de sine pozitivă prin deţinerea de obiecte scumpe sau „la modă”.

Practic, hainele de firmă, maşinile scumpe, telefoanele de ultimă generaţie şi alte obiecte asemănătoare după care tinerii aleargă sunt doar mijloace prin care aceştia încearcă să îşi crească stima de sine. Experienţele de viaţă care nu le oferă adolescenţilor sentimentul de siguranţă, acceptare sau împlinire vor face ca aceştia să caute să compenseze lipsa suportului şi a acceptării prin bani sau alte obiecte de valoare.

Dar având parte de o familie şi prieteni apropiaţi pe care să se poată baza, banii sau obiectele scumpe, deşi încă importante pentru adolescenţi, vor trece pe un plan secundar. Ei vor ajunge să aibă ca scopuri şi dorinţe principale de viaţă nu îmbogăţirea, ci dobândirea de cunoştinţe, dezvoltarea personală, specializarea pe anumite domenii profesionale şi altele.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*