Ultimele Știri

Regele Mihai a fost externat din clinica de la Lausanne. În ce stare este

regele mihai

În 2 martie, Casa Regală a anunţat că regele Mihai a decis să se retragă din viaţa publică, după ce a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale, Casa Regală urmând să fie reprezentată în toate acţiunile publice de către fiica sa Margareta, a anunţat miercuri Casa Regală.

În 4 martie, Casa Regală a informat că regele Mihai se află într-o stare accentuată de slăbiciune fizică, dar stabilă şi primeşte tratament, într-o clinică din Lausanne, medicii estimând că progresele înregistrate de acesta vor rămâne constante în următoarele câteva zile, informează Casa Regală. 

Regele Mihai a fost externat, marţi, din clinica de la Lausanne unde a fost internat timp de 17 zile, starea sa fiind stabilă, dar va fi necesară o lungă perioadă de recuperare sub supraveghere medicală.

„Regele a ajuns la reşedinţa privată, unde va continua să fie sub observaţia echipei de medici de la clinică, alături de medicii de familie. Starea generală a Regelui este stabilă. Având însă în vedere gravitatea diagnosticului, tratamentul şi procesul de recuperare vor fi de lungă durată şi vor necesita o atentă supraveghere”, informează un comunicat transmis de Biroul de presă al majestăţii sale.

În zilele următoare, principesa Elena va continua să fie alături de Regele Mihai I şi Regina Ana, părinţii săi.

O echipă de angajaţi ai Casei Majestăţii Sale Regelui, detaşaţi în Elveţia, sunt alături de Majestăţile Lor la reşedinţa privată, mai anunţă comunicatul.

„Custodele Coroanei este în contact permanent cu Majestăţile Lor şi cu echipa de medici. Alteţa Sa Regală îşi va continua angajamentele publice în ţară, urmând să se întoarcă în Elveţia curând, pentru a revedea pe Majestăţile Lor”, precizează comunicatul Biroului de presă al regelui.

Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia şi este fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mama Elena.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*