Ultimele Știri

Refugiații sunt deghizați în țigani pentru a reuși să ajungă în Germania

romi

Țiganii din România îi ajută pe imigranți să ajungă în Austria și Germania contra unor sume mari în euro. Imigranții sunt îmbrăcați în straie țigănești, astfel poliția austriacă îi lasă să treacă granița fără probleme.

„Țigani români, mulți din Cluj, profită de situația refugiaților și imigranților sirieni din Ungaria pentru a câștiga mii de euro: îi ajută să ajungă în Germania după ce îi îmbracă în straie țigănești, ca să fie confundați de autoritățile locale, și încasează în schimb sute de euro.” – a declarat președintele unei asociații a rromilor, Aurel Pașcu, informează actualdecluj.ro.

Mai multe organizaţii ale romilor din Transilvania atrag atenţia autorităţilor maghiare şi române asupra unor fapte care se petrec în cazul refugiaţilor aflaţi pe teritoriul Ungariei. Unele persoane refugiate arabe sunt ajutate să ajungă în Austria şi Germania de către romi din România, în schimbul unor sume mari de euro, iar pentru a deruta Poliţia ungară acestea sunt îmbrăcate în haine tradiţionale ţigăneşti. Semnalăm public situaţia autorităţile ungare şi române pentru a lua măsuri adecvate în aceste cazuri pe care le considerăm infracţiuni, deoarece nu dorim ca România să fie, din nou, catalogată în mod negativ din partea forurilor europene în ceea ce priveşte integrarea romilor”, a spus Pașcu.

“Sunt maşini cu numere de România, iar pasagerii par toţi romi, iar poliţiştii unguri sau austrieci îi lasă să treacă fără probleme. Romii care profită de pe urma refugiaţilor încasează cam 1.500 de euro de la o persoană refugiată. Pentru copii nu se percepe niciun ban. Printre cetăţenii români care sunt arestaţi în prezent în Ungaria pentru trafic de fiinţe umane sunt şi unii de etnie romă”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*