Ultimele Știri

Referendumul din Grecia n-a afectat leul românesc sau BNR ne minte?

Datele cursului valutar de astăzi oferite de BNR ne arată că turbulenţa stârnită de rezultatul referendumului din Grecia nu se resimte în pieţele emergente, adică în România, după cum anticipau în această dimineaţă toate ziarele economice internaţionale. Astfel, euro a crescut uşor cu 0,08%, iar dolarul a rămas peste 4 lei.

curs bnr

Deşi Bloomberg anticipa că leul românesc se va deprecia drastic în aceste zile în care se decide soarta Greciei, BNR a afişat un curs valutar astăzi care ne arată că e linişte în sectorul nostru economic.

În acelaşi timp, forintul maghiar s-a depreciat cu 0.567% faţă de moneda unică europeană şi cu 1% faţă de dolar, conform analizei presei americane.

Prin urmare, se poate constata că Banca Naţională a României a foat nevoită să intervină pe piaţa valutară ca urmare a presiunii exercitate asupra monedelor din zona Europei Centrale si de Sud-Est odată cu afişarea rezultatelor referendumului din Grecia.

Cifrele rezervelor valutare ale Băncii Naţională a României arată o tendinţă de descreştere pentru luna precedentă, ceea ce cu siguranţă se va prelungi şi în această lună. 

La 30 iunie 2015, rezervele valutare se situau la nivelul de 30.111 milioane euro, faţă de 30.220 milioane euro la 31 mai 2015.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*