Ultimele Știri

Reacția premierului în scandalul lactatelor românești: alerta europeană a fost GREȘITĂ. „Nu pot să accept astfel de erori”

Dacian Cioloş

Premierul României, Dacian Cioloş, a declarat, luni ,că a cerut clarificarea situaţiei cu Comisia Europeană referitor la alerta care viza produsele provenind din România, precizând că „va lua o poziţie foarte clară pentru că nu poate accepta astfel de erori”,

”Am cerut încă de vineri clarificarea situaţiei cu Comisia Europeană vizavi de alerta care a fost făcută de italieni şi am înţeles că problema acolo a fost că a fost o alertă greşit dată de autorităţile italiene care au vorbit de laptele de oaie şi nu de laptele de vacă (…) Înţeleg că alerta a vizat exact produsele de la Brădet şi nu altele. Comunicarea care a venit de la comisie a fost prea generală şi am cerut clarificarea acestor lucruri. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare, alerta a vizat greşit, iniţial, produsele din lapte de oaie şi înţeleg că a fost corectată apoi cu lapte de vacă şi nu la nivel naţional pentru toate produsele româneşti, ci pentru produsele care într-adevăr au fost identificate” a declarat premierul României, Dacian Cioloş, la Alba Iulia.

Şeful Executivului a precizat că, în cazul în care situaţia nu va fi clarificată, „va lua o poziţie foarte clară pentru că nu poate accepta astfel de erori”.

„Aceasta e poziţia mea şi, dacă se întâmplă să fie lucrurile altfel, eu am şi transmis prin reprezentanţa noastră la Bruxelles către Comisia Europeană că , dacă aceste lucruri nu sunt clarificate, eu voi lua o poziţie foarte clară pentru că nu pot să accept astfel de erori care au impact asupra economiei agroalimentare româneşti. Ştiu foarte bine despre ce vorbesc pentru că eu cunosc modul cum funcţionează acest sistem” a mai precizat premierul României, Dacian Cioloş.

 branza italia

Autoritatea Sanitar Veterinară a transmis un comunicat de presă, sâmbătă, prin care a anunţat că produsul notificat de autorităţile italiene nu era obţinut din lapte de oaie, ci de vacă.

„Autorităţile italiene au admis faptul că, din eroare, în notificarea de alertă iniţiată în data de 16.03.2016 a fost menţionată o brânză provenită de la SC Brădet, produsă din lapte de oaie, în loc de brânză produsă din lapte de vacă”, se arată în comunicat.

De asemenea, Autoritatea Sanitar Veterinară preciza că “notificarea de alertă, modificată în data de 18 martie (…) conţine un buletin de analiză, emis în data de 17.03.2016, care nu menţionează informaţii, precum: numele producătorului, sortimentul exact de produs, numărul lotului, data fabricării, data expirării.”

În buletinul de analiză parţial se arată că în proba de brânză recoltată dintr-un spital din Florenţa în data 14 martie “au fost identificate genele verotoxigene şi se lucrează pentru izolarea tulpinii de Escherichia Coli”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*