Ultimele Știri

Radu Mazăre, reținut pentru mită de 9 milioane de euro

Radu Mazăre arestat

Primarul Radu Mazăre a fost reţinut, în această seară, de procurorii anticorupţie, într-un dosar deschis după ce edilul a fost reclamat la DNA de Agenţia Naţională de Integritate. Acesta a părăsit sediul DNA cu cătușile la mâine, după mai multe ore de audieri. Primarul Constanţei îşi va petrece noaptea în arest, procurorii urmând să ceară, mâine, la instanţă, arestarea sa pentru 30 de zile.

La ieșirea din instituție, Radu Mazăre a declarat că a fost reținut pentru niște contracte ale unei televiziuni la care nu mai este acționar.

„Sunt acuzat că am dat trei contracte la televiziunea la care nu mai sunt acționar”, a spus edilul Constanței.

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe 24 de ore a primarului Radu Mazăre, pentru luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi conflict de interese (două infracţiuni), potrivit unui comunicat.

De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de omul de afaceri Sorin Strutinsky, arestat preventiv în altă cauză, cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat şi primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanţa.

Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008 – 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială, peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. În acelaşi timp, între firma respectivă şi primărie, a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro).

Şi în acest caz, notează procurorii, mita a fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă şi aceeaşi firmă controlată de cei doi inculpaţi.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada noiembrie 2006 – 2013, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a participat la încheierea a 12 contracte între primărie şi societatea controlată de el şi Strutinsky, în valoare totală de peste 6 milioane de lei. În perioada noiembrie 2008 – 2012, în aceeaşi calitate, Mazăre a mai semnat 13 contracte, acorduri cadru şi contracte subsecvente încheiate între Primăria Municipiului Constanţa şi o societate comercială la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei.

Aceste contracte au vizat achiziţia unor servicii artistice desfăşurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanta, serviciul de protecţie a funcţionarilor Primăriei Municipiului Constanţa aflaţi în exerciţiul funcţiunii în perioada 15 februarie 2009 – 15 februarie 2012, etc.

În ambele cazuri, au fost obţinute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla şi cu care Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii cinci ani înainte de comiterea faptei, cât şi pentru Sorin Strutinsky, arată anchetatorii.

Mazăre şi Strutinsky urmează a fi prezentaţi, mâine, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*