Radovan Karadzici, eroul sârbilor, monstru megaloman pentru croaţi şi musulmani

  • Adrian Marinescu
  • 24 martie 2016
  • Externe
radovan karadzici

Radovan Karadzici, psihiatru la origine, a jucat de-a lungul vieţii sale numeroase roluri, de la poet, la preşedinte, la medic, dar va rămâne în istorie ca unul dintre artizanii uneia dintre cele mai grave crime de război comise în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, scrie La Derniere Heure.

Arestat în iulie 2008, la Belgrad, după 13 ani de fugă, fostul lider politic al sârbilor bosniaci în timpul războiului intercomunitar (1992-1995),  îşi află joi, la ora 13 GMT (15 ora României), verdictul la Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, de la Haga.

În momentul arestării sale, era de nerecunoscut: cu barbă albă şi păr lung, el se prezenta drept Dragan Dabici, specialist în medicina alternativă.

Monstru megaloman pentru croaţii şi musulmanii din Bosnia, care îl consideră responsabil de moartea a zeci de mii de persoane, Karadzici, în vârstă de 70 de ani, este, pentru sârbi, un erou al războiului din Bosnia.

Duminică, mai multe sute de persoane, printre care Republicii Srpska, entitatea sârbă din Bosnia, Milorad Dodik, au asistat la inaugurarea unui campus universitar numit Radovan Karadzici, în apropiere de Sarajevo.

“Îl considerăm, dintr-un anumit punct de vedere, un mare martir pentru atitudinea sa în faţa Tribunalului de la Haga. Refuzul său de a se înclina dovedeşte faptul că este un mare om şi că a fost un lider corect în acea perioadă”, a declarat un tânăr medic din campus, Milan Gluhovici.

La polul opus, Richard Holbrooke, arhitectul Acordurilor de la Dayton, care a pus capăt războiului din Bosnia, îl descria drept “unul dintre cei mai răi” oameni din lume. “Credea cu adevărat în teoriile naziste (…). Ar fi fost un nazist bun”, a declarat fostul diplomat american, după arestarea lui Karadzici.

Pentru generalul britanic Michael Rose, comandantul forţelor ONU din Bosnia, din 1994, Karadzici era “un mentor desăvârşit, paranoic prin excelenţă, (…) care s-a dedat alcoolismului”.

Născut la 19 iunie 1945, la Petnjiţa, un sat sărac din Muntenegru, Karadzici avea cinci ani când şi-a întâlnit pentru prima dată tatăl, închis de regimul comunist iugoslav pentru că a participat la mişcarea regalistă sârbă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

La 15 ani, a ajuns la Sarajevo, unde a început, în 1964, să studieze medicina. S-a specializat apoi în psihiatrie. Între timp, şi-a exersat talentul literar cu poezii şi piese de teatru. De asemenea, a dovedit o înclinaţie spre muzica folclorică sârbă.

Mentorul său, psihiatrul Ismet Cerici, l-a descris drept un bărbat “cu o mie de feţe diferite”, care suferă, probabil, de tulburări de personalitate.

“Atunci când am depus mărturie împotriva lui (la TPI – n.r.), am remarcat că acest om nu avea nicio remuşcare”, a declarat Mirsada Malagici, care şi-a văzut cei doi fii şi soţul masacraţi de forţele sârbe din Bosnia în iulie 1995, la Srebreniţa.

La începutul anilor ’90, Karadzici a fondat Partidul Democratic Sârb (SDS) din Bosnia, care este în continuare una dintre principalele formaţiuni din ţară.

Proiectul său de împărţire a Bosniei a luat avânt odată cu organizarea, în martie 1992, a unui referendum privind independenţa ţării, pe care sârbii l-au boicotat. Scrutinul i-a oferit o scuză pentru a lansa operaţiunile militare.

Trupele sale au demarat o campanie de epurare etnică, pe care Karadzici a orchestrat-o şi în cursul căreia, peste un milion de etnici musulmani şi croaţi au fost expulzaţi din locuinţele lor.

Conflictul s-a soldat cu aproape 100.000 de morţi, iar peste 20.000 de femei au fost violate.

La sfârşitul lui 1995, Karadzici a fost îndepărtat de la putere, în urma negocierilor pentru pace de la Dayton, şi a fost înlocuit de fostul său aliat, Slobodan Miloşevici. Iar în iulie 1996, comunitatea internaţională l-a obligat să îşi limiteze apariţiile publice.

În aceste condiţii, Karadzici a ales să dispară complet. Potrivit unor informaţii, el s-a ascuns, iniţial, în mănăstiri ortodoxe din regiune.

Nimeni nu se aştepta ca unul dintre cei mai căutaţi oameni din lume să trăiască în centrul capitalei sârbe, deghizat în specialist în medicina alternativă.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *