Putin şi Erdogan au anunţat relansarea proiectului Turkish Stream

  • Adrian Marinescu
  • 10 august 2016
  • Externe
putin erdogan

„Ţarul” şi „sultanul” dau semne că s-au împăcat. Preşedinţii Rusiei, Vladimir Putin şi Turciei, Recep Tayyip Erdogan, au anunţat reluarea relaţiilor economice şi relansarea cooperării politice. Cei doi vor ca schimburile comerciale să atingă o sută de miliarde de dolari.

Putin l-a primit pe Erdogan în elegantul palat din apropierea fostei capitale imperiale, Sankt Petersburg. Celebru pentru obişnuinţa de a întârzia la întâlnirea cu alţi lideri, Vladimir Putin a avut parte de o surpriză: a fost nevoit să-l aştepte câteva minute lungi pe omologul turc. Bine antrenat să-şi ascundă emoţiile, Putin părea usor nervos: bătea din picior şi evita să privească în directia lui Erdogan în timp ce acesta îi asculta cu atenţie vorbele.

„În ciuda situaţiei politice interne foarte complicate din ţara dumneavoastră, vizita aici este dovadă că vrem să relansăm dialogul şi relaţiile noastre în interesul popoarelor rus şi turc”, a spus Vladimir Putin.

Putin şi Erdogan au anunţat relansarea proiectului Turkish Stream, conducta care va livra gaz în Turcia, intenţia de a relua schimbul de mărfuri şi programele turistice şi construirea de către Rusia a primei centrale nucleare din Turcia. În plan politic rămân de negociat interese comune în anumite dosare sensibile, cum ar fi Siria.

Relaţiile dintre Rusia si Turcia au intrat într-un stadiu noou, pozitiv. Ştim amândoi că stabilirea unor obiective mari este un proces de durata. Sunt convins că măsurile pe care le vom lua vor duce la o cooperare extinsă.

Întâlnirea dintre cei doi lideri a avut loc pe fondul dramaticelor evenimente din Turcia dar şi al răcirii considerabile a relaţiilor dintre Ankara şi Washington.

Nu puţini sunt cei care vorbesc despre redesenarea parteneriatelor în zona Marii Negre dar, cel puţin pentru moment, Putin şi Erdogan s-au limitat la transmiterea unor semnale încurajatoare după ce doborârea de către aviaţia turcă a unui avion militar rusesc a dus la o adevarat criză între cele două state.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *