PSD încearcă să blocheze din nou concursul pentru directori. Social-democrații vor ca profesorii să își aleagă directorul

dontu

Senatorul Ovidiu Donţu a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege prin care elimină obligativitatea ca directorii şi directorii adjuncţi, din învăţămîntul preuniversitar, să dea concurs pentru a ocupa postul, aceştia urmând a fi aleşi, prin vot, de către corpul profesoral al unităţii de învăţământ pentru un mandat de 4 ani care poate fi reînnoit, scrie news.ro.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 este semnată de senatorul PSD Ovidiu Donţu şi a fost depusă la Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, la începutul săptămânii.

Potrivit proiectului, directorilor şi directorilor adjuncţi din învăţământul preuniversitar nu li se vor mai aplica prevederile articolului 257 din Legea educaţiei naţionale, care prevede că ”funcţia de director şi director adjunct se ocupă prin concurs public, de către cadrele didactice titulare, membre ale corpului naţional de experţi în management.

În cazul directorilor din învăţământul preuniversitar, funcţiile se ocupă în urma alegerilor, prin votul membrilor corpului profesoral al respectivei unităţi de învăţământ pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit. Alegerile se organizează de către unitatea de învăţământ preuniversitar, prin inspectoratul şcolar.

Propunerea legislativă prevede că inspectoratul şcolar numeşte comisia pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor, care este formată din 7-9 membri, din care cel puţin un reprezentant al inspectoratului şcolar judeţean sau Municipiului Bucureşti, cinci cadre didactice din respectiva unitate de învăţământ precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, propuşi de Consiliul de Administraţie al şcolii.

La alegerile pentru funcţiile de director şi director adjunct din învăţămîntul preuniversitar participă, de drept, reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate şi un reprezentant al părinţilor, cu statut de observatori.

Membrii comisiei de desfăşurare a alegerilor sunt aleşi din rândul cadrelor didactice care nu candidează pentru aceste funcţii şi trebuie să dea o declaraţie pe proprie răspundere că nu sunt rude până la gradul IV cu cei care candidează.

Propunerea legislativă mai aduce o modificare, anume ca auditul care se efectuează, în momentul în care se propune eliberarea din funcţie a directorului sau a directorului adjunct, să ”confirme existenţa motivelor pe baza cărora Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ urmează să voteze această eliberare din funcţie.

Iniţiatorul afirmă că alegerea directorului din rândul profesorilor din unitatea de învăţământ ”reprezintă un proiect viabil pentru managerierea respectivei şcoli”.

În plus, spune senatorul PSD Ovidiu Donţu, nelimitarea numărului de mandate asigură posibilitatea rămânerii pe posturi a unor manageri care au avut rezultate bune.

Donţu spune că a decis să depună iniţiativa legislativă în urma discuţiilor care au existat în mass-media, referitoare la ocuparea posturilor de directori din învăţămîntul preuniversitar şi menţinează să acest proiect a mai fost în dezbatere parlamentară şi care a fost respins de ambele Camere ale Parlamentului.

”Consider că este binevenită o schimbare a acestei modalităţi de ocupare a funcţiilor, cu atât mai mult cu cât aceasta este o metodă de alegerie a rectorilor universităţilor”, spune Donţu în expunerea de motive, adăugând că a preluat toate observaţiile Consiliului Legislativ, Consiliului Economic şi Social şi rapoartele comisiilor de fond.

Iniţiativa lui Ovidiu Donţu vine în contextul unui scandal legat de modificarea legii educaţiei naţionale, în Parlament, în privinţa alegerii directorilor şi a directorilor adjunci din învăţămîntul preuniversitar.

PNL a cerut în plenul Senatului înlocuirea social-democratei Ecaterinei Andronescu din comisia de învăţământ în urma unui scandalul legat de un amendament apărut la o iniţiativă legislativă, care prevede că se amână concursul pentru posturile de directori în şcoli, anunţat de Ministerul Sănătăţii pentru această toamnă

Raportul Comisiei de Învăţământ apare semnat de către preşedintele comisiei, Ecaterina Andronescu (PSD) şi de către secretarul Dumitru Oprea (PNL). Însă acesta din urmă reclamă faptul că semnătura care a apărut pe raport nu îi aparţine.

Proiectul de lege incriminat se află blocat la comisia de învăţământ din Senat, după ce, iniţial, apăruse pe ordinea de zi a şedinţei de plen, dar în Biroul Permanent s-a decis retrimiterea lui la comisia de specialitate.

One thought on “PSD încearcă să blocheze din nou concursul pentru directori. Social-democrații vor ca profesorii să își aleagă directorul

  1. Sa fim seriosi! PSD nu doreste, de fapt, amanarea acestor concursuri. Totul este doar un circ bine regizatpentru a distrage atentia tuturor de la adevarata problema: In urma concursului din 12 octombrie vor fi desemnati DOAR directori care sustin PSD. De ce? Pur si simplu pentru ca in marea lor majoritate candidatii sunt membri PSD si DOAR EI au avut posibilitatea sa devina membri ai Corpului national de experti in management educational. Asadar nu conteaza cine sau cand participa la concurs… PSD rules!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *