Ultimele Știri

Proteste și drumuri blocate în Franța, în urma măsurii care i-a adus în pragul falimentului

proteste-fermieri

Drumurile dinspre Spania și Germania au fost blocate de fermierii din Franța, în urma protestelor faţă de scăderea preţurilor la produsele alimentare, măsură care i-a adus în pragul falimentului. Aceștia au împiedicat pătrunderea alimentelor în țară, relatează AFP.

Fermierii din regiunea franceză Alsacia (nord-est) au folosit tractoare, pe şase drumuri dinspre Germania către Franţa, în încercarea de a opri camioanele cu bunuri agricole la bord să traverseze Rinul. Acțiunea ar care urma să dureze până luni după-amiază.

Peste o mie de muncitori agricoli au luat parte la blocarea drumurilor.Drept consecinţă, aproximativ 12 camioane au fost nevoite să se întoarcă la graniţă de când a început protestul, potrivit unui reprezentant al uniunii.

Între timp, aproximativ o sută de fermieri francezi au controlat zeci de camioane care veneau din Spania pe o autostradă, în regiunea Haute-Garonne (sud-vest), ameninţând că vor descărca carnea şi fructele destinate pieţei franceze.

Această acţiune vine la o săptămână după ce fermierii au blocat oraşe, drumuri şi situri turistice în întreaga Franţă, în semn de protest faţă de scăderea preţurilor la produsele alimentare, fapt pentru care ei dau vina pe competiţia străină, pe supermarketuri şi distribuitori

Temându-se de organizaţiile de lobby ale agricultorilor, Guvernul francez a anunţat miercuri un pachet cu măsuri de urgenţă în valoare de 600 de milioane de euro (660 milioane de dolari), care prevede facilităţi fiscale şi garanţii pentru împrumuturi, însă acest ajutor nu a contribuit prea mult la aplanarea tulburărilor.

O combinaţie de factori – inclusiv schimbarea obiceiurilor alimentare, scăderea cererii din partea pieţei chineze şi embargoul rusesc impus produselor din Occident din cauza conflictului din Ucraina – a determinat scăderea preţurilor la produse precum carnea de vită, de porc şi lapte.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*