Ultimele Știri

PROTESTE ÎN TOATĂ ȚARA! Mii de oameni au ieșit în stradă: ’32 de îngeri ne-au dat nouă aripi’

proteste

Aproximativ două mii de persoane s-au adunat, miercuri seară, în Piaţa Operei, din Timişoara, scandând lozinci antiguvernamentale şi purtând pancarte pe care scrie, între altele: „32 de îngeri ne-au dat nouă aripi”.

Pe clădirea Operei din Timişoara, la balcon, a fost aşezat un steag tricolor foarte mare, pe care scrie: „Bunicii la război, părinţii la Revoluţie, acum este rândul nostru”.

Peste 800 de persoane, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca: ”Ghinion, ghinion, Clujul s-a trezit din somn”

Peste 800 de persoane s-au adunat, miercuri seară, în Piaţa Unirii, din Cluj-Napoca, ei având pancarte pe care scrie, între altele, ”Suntem mai puţini cu 32” sau”Corupţia, pericol public” şi scandând, între altele, ”Ghinion, ghinion, Clujul s-a trezit din somn”, ”Parlament penal, marş la tribunal”.

Oameni de toate vârstele s-au adunat în Piaţa Unirii, în jurul orei 18.00, având steaguri tricolore, dar şi bannere inscripţionate cu mesaje precum: ”Securişti, sunteţi trişti?”, ”Corupţia, pericol public”, ”Corupţia ucide”, ”Jos Parlamentul”, ”Suntem mai puţini cu 32”.

De asemenea, ei scandează ”Ghinion, ghinion, Clujul s-a trezit din somn”, ”Singura soluţie, încă-o Revoluţie”, ”Parlament penal, marş la tribunal”, ”Toate partidele, aceeaşi mizerie”, ”Clasa politică e sub orice critică” sau ”Parlamentul judecat pentru sângele vărsat”.

La un moment dat, manifestanţii au ţinut un moment de reculegere şi au îngenuncheat în faţa statuii lui Matei Corvin, din Piaţa Unirii, după care au intonat imnul naţional şi au aplaudat.

Cornel Vâlcu, cel care a lansat apelul pe Facebook pentru mitingul de miercuri seară, a declarat că situaţia politică s-a schimbat, dar nu atât de mult încât oamenii să nu mai iasă în stradă.

”Nişte păpuşi vor fi date mai în spate, iar în locul lor vor fi puse altele. Nu mai există revendicări în clar după demisiile de miercuri, dar printre cele pe care le avem sunt cele privind dispariţia corupţiei şi alocarea a 10% din PIB pentru sănătate. Unul dintre scopurile nedeclarate ale mitingului de acum este să ne asigurăm că această schimbare care are loc nu este una de suprafaţă, de formă”, a spus Vâlcu.

După aproximativ 45 de minute, participanţii la miting au pornit în marş pe zona pietonală a Bulevardului Eroilor, înspre Prefectură.

Manifestaţie spontană împotriva clasei politice şi în centrul Ploieştiului, pentru a doua seară

Peste 200 de persoane s-au adunat, miercuri seară, pentru a doua zi consecutiv, în centrul municipiului Ploieşti, într-o manifestaţie spontană împotriva clasei politice.

Oamenii au început să se strângă în parcul din centrul oraşului acolo unde se află Palatul Administrativ, clădire în care îşi au sediul Prefectura Prahova, Consiliul judeţean Prahova, Primăria Ploieşti şi mai multe cabinete parlamentare.

Manifestanţii scandează lozinci împotriva clasei politice.

La ora transmiterii acestei ştiri, oamenii continuă să se adune în centrul oraşului.

Este a doua seară consecutiv când la Ploieşti are loc o adunare publică determinată de situaţia provocată de incendiul de la Clubul Colectiv din Bucureşti.

Marţi seară, aproximativ 1.500 de tineri, în majoritate elevi ai unor licee din Ploieşti, s-au adunat în centrul oraşului, unde au participat la o manifestare în memoria victimelor de la Clubul Colectiv.

Acea manifestare a fost autorizată de primărie, autorizaţie fiind obţinută de către un tânăr care a împlinit 18 ani.

Peste 500 de persoane s-au adunat la Braşov, scandând: ”Mor îngeri în spitale de atâta nepăsare”

Peste 500 de persoane, majoritatea tineri, s-au adunat, miercuri seară, în faţa Prefecturii Braşov, ei având steaguri, pancarte cu mesaje împotriva clasei politice, dar şi foi A4 pe care sunt scrise numele celor care au murit în urma incendiului din clubul Colectiv din Capitală.

Protestatarii s-au adunat, începând cu ora 18.00, în centrul Braşovului, ei având steaguri şi pancarte cu mesaje precum: ”Mor îngeri în spitale de atâta nepăsare”, ”Şpaga ucide, jos corupţia!”, ”Vrem siguranţă la noi acasă”, ”Toate partidele, aceeaşi mizerie”.

De asemenea, zeci de tineri au venit cu foi A4 pe care sunt scrise numele celor care au murit în urma incendiului din clubul Colectiv din Capitală, iar la un moment dat au aprins lumânări lângă zidul Prefecturii Braşov, lăsând şi un mesaj scris: ”Corupţia ucide!”

Totodată, oamenii au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor din Colectiv şi au spus ”Tatăl nostru”.

Protestatarii au strigat ”Jos corupţia!”, ”Nu staţi în casă dacă vă pasă!”, ”Jos corupţia din România!”, ”Anticipate”.

După aproximativ 45 de minute, oamenii au plecat în marş spre Piaţa Sfatului, unde cotinuă să strige lozinci împotriva clasei politice.

Protestatarii sunt însoţiţi de câteva zeci de jandarmi, iar până în prezent nu au fost înregistrate incidente.

Mitingul nu este autorizat, oamenii mobilizându-se pe Facebook.

În Bucureşti şi mai multe oraşe din ţară au loc mitinguri similare, aceste acţiuni având loc după ce, marţi seară, peste 25.000 de oameni au mărşăluit prin Capitală cerând demisiile premierului Victor Ponta, ministrului de Interne, Gabriel Oprea, şi primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Urmare a acestor ample proteste, premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că îşi depune mandatul şi că speră că demisia Guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost în stradă. Ulterior, şi-a anunţat demisia din funcţia de primar al sectorului 4 al Capitalei şi Cristian Popescu Piedone.

În incendiul din Clubul Colectiv, 32 de oameni au murit, iar alţi aproximativ 200 au fost răniţi.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*