Proteste în fața Spitalului Floreasca. Sindicaliștii vor picheta și Ministerul Sănătății

  • Nicoleta Ungureanu
  • 19 octombrie 2016
  • Social
  • 0
spitalul floreasca

Federaţia Sanitas a declanşat, miercuri dimineaţa, o grevă de avertisment, între orele 8.00-10-00, urmând ca la ora 11.00 să picheteze Ministerul Sănătăţii, conform Mediafax.

Sindicaliștii sunt nemulţumiţi de faptul că în legile de salarizare nu este cuprins şi personalul tehnic administrariv din spitale.

„Astăzi am ieşit toţi din echipa brancardierilor. Nu ne pun la dispoziţie nimic, absolut nimic. Salariile sumt derizorii, condiţiile de muncă sunt aşa cum sunt. Noi ne chinuim. Un infirmier în străinatate ia 1000 de euro, noi avem 150 de euro. Ne expunem la foarte multe riscuri. Luăm în braţe bolnavi de SIDA, de hepatită, ne expunem şi la radiaţii”, spune unul dintre protestatari, şeful brancardierilor de la Spitalul Floreasca.

„Este etapa din procesul de declanşare a grevei generale. Astăzi asistăm la greva de avertisment.(…) Cele două ordonanţe, 20 şi 43, care ar fi trebui să rezolve inechităţile din sistemul de sănătate şi asistenţă socială dar au bulversat în totalitate sistemul.(…) Din ordonanţa 20 au fost excluşi colegii noştri din personalul adminiatrativ, 23.000 de persoane, funcţionarii din direcţiile de sănătate publică,1800 de persoane, şi în jur de 1500 de colegi de la asistenţă socială. În ordonanţa 20 asistăm la diferenţe enorme de salarii între colegii care au studii medii cu cei care au studii superioare, în contextul în care fac aceeaşi activitate, au aceeaşi fişă a postului. În jur de 800 de lei iar între spitalele clinice diferenţele ajung până la 1.200 de lei. (…) Ceea ce deranjează cel mai mult este diferenţa enormă. Ordonanţa 43 face o altă mare nedreptate. Plata sporurilor se face la nivelul anului 2009 şi nu la anul 2016. Ieri erau 86.700 de semnaturi pentru declanşarea grevei. Dacă nu vor răspunde, pe 31 greva generala”, a declarat Marius Sepi, vicepreşedinte Sanitas.

Reprezentanţii Federaţiei au pichetat şi Palatul Parlamentului, anunţând grevă generală pe data de 31 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *